Valeriu Tabără: Nu vindeți terenurile agricole!

Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără consideră că presiunea pe piaţa funciară românească, începută de anul trecut, continuă, dar îi sfătuieşte pe proprietarii de terenuri să nu își vîndă acum rporpietățile

„Spuneam acum aproape două luni de zile să nu se vîndă terenurile acum, indiferent unde se găsesc ele – chiar rupturile, cum spunem noi, acolo unde se vede scheletul solului. Şi ele au valoare şi o să vedeţi în perioada următoare presiunile care se vor face pe ceea ce înseamnă piaţa funciară în România. (…) Nu întîmplător spuneam acum două luni că trebuie să aveţi mai mare grijă şi atenţie, ceea ce spuneam şi în 1994-1995. Terenurile nu se vînd oricui, oricum şi cu oricît, pentru că ele sunt valoroase, iar terenurile agricole în viitor vor fi mai valoroase decît pămîntul din plantaţia staţiunii pomicole de la Bistriţa”, a spus Tabără.

Potrivit ministrului agriculturii, străinii au cumpărat în România terenuri în suprafaţă de aproximativ 800.000 hectare, cele mai mari tranzacţii fiind făcute începînd de anul trecut. „Să ştiţi că suprafeţele care s-au cumpărat de către străini în România sînt în jur de 700.000-800.000 de hectare. Este mult. Ceea ce este foarte important că cele mai multe suprafeţe s-au cumpărat din 2010 spre 2011 încoace şi această presiune continuă”, a mai spus ministrul.
Valeriu Tabără îi sfătuieşte pe proprietarii de terenuri să crească sistemul de ferme, în schimb promiţîndu-le că problemele cadastrale o să înceapă să se rezolve încă din acest an. „Problemele imobiliare se încheie, dar pămînturile care produc valoare vor rămîne valoroase. Păstraţi-le şi eventual creşteţi şi sistemul de ferme, poate adunaţi pămînturile la un loc, pentru că noi suntem pregătiţi să dăm drumul din acest an la cadastru, să putem face şi înscrierile şi toate documentele legate de proprietate, astfel încît şi moştenirile, dar şi piaţa funciară să fie una normală”, a declarat ministrul.

Ministrul Agriculturii Valeriu Tabără a participat sîmbătă, la Bistriţa, pentru al doilea an consecutiv, la expoziţia de ovine organizată de Asociaţia crescătorilor de ovine şi caprine din judeţul Bistriţa-Năsăud şi Federaţia Romovis. La eveniment a mai luat parte şi prim-vicepreşedintele Comisiei pentru agricultură şi dezvoltare rurală din Parlamentul European, Rareş Niculescu, alături de şefi de instituţii şi specialişti din domeniul agricol din întreaga ţară.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.