Valer Popa, LUCIAN BLAGA – Profesorul

Privind vitrina unei librării sau mulţimea cărţilor expuse pe mesele din interior, atenţia cititorului va fi în mod cert reţinută de o carte pe a cărei primă copertă străjuieşte statuia solemnă, meditativă, a lui Lucian Blaga pe un impunător soclu de marmură cu inscripţia: „LUCIAN BLAGA 1895-1961” În planul îndepărtat din spatele statuii, imaginea „vale-deal” a satului Lancrăm deasupra căruia domină un albastru nelimitat. Din această perspectivă, Omul de pe soclu, spre nemurire, este plasat undeva între pămînt şi cosmos.

Este vorba despre cartea profesorului clujean Valer Popa, fost student, prin anii 1945-48, al poetului, filosofului şi al profesorului Lucian Blaga, care preda Filosofia culturii la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Cluj. Lucrarea se vrea şi este un pios omagiu adus Profesorului Lucian Blaga şi a apărut recent, prin Editura Casa Cărţii de Ştiinţă din Cluj- Napoca, în Colecţia „Scriitorii Transilvaniei”.

Cartea străluceşte nu numai prin copertă, cît mai ales prin conţinutul său bogat, expus într-un mod clar şi atrăgător. În „Cuvînt înainte”, autorul face o trecere în revistă a manifestărilor culturale, de mare amploare, dedicate lui Lucian Blaga în cadrul Festivalului Internaţional „Lucian Blaga” ce are loc anual, în luna mai, la Lancrăm, Sebeş şi Alba Iulia, ajuns, în 2014, la a XXXIV-a ediţie, la care autorul cărţii a participat aproape cu regularitate şi nu pasiv, ci cu interesante comunicări publicate apoi în diferite reviste, dar cu prioritate în „Normaliştii clujeni”.

Personalitate marcantă a culturii româneşti, lui Lucian Blaga i-au fost consacrate numeroase studii şi chiar volume monografice, activitatea sa fiind cercetată cu atenţie ca poet, dramaturg, eseist, filosof, ca om politic, ca diplomat. Timp de 11 ani, între 1938-1949, a fost cadru didactic universitar, cu rangul de profesor şi membru al Academiei Române. Pentru el, şi numai la Cluj, a luat fiinţă Catedra de filosofia culturii. Acest aspect al activităţii sale nu a intrat în atenţia cercetătorilor, de aceea, ca fost student, profesorul Valer Popa umple acest gol cu o seamă de informaţii dintre cele mai interesante la care autorul, apoi cititorul cărţii, participă cu respect şi cu afectivitate.

Despre anii studenţiei şi despre Profesorul său (scris de fiecare dată cu iniţială majusculă) autorul vorbeşte cu multă căldură, stimă şi consideraţie. Omul de cultură, Profesorul Lucian Blaga, îndemna studenţii să-şi îndrepte atenţia spre creaţiile populare din lumea satelor, acolo unde s-a născut veşnicia. „Sistemul filosofic construit de gînditorul Blaga poartă, cert, o notă specific etnicistă, el năzuind spre definirea acelui cunoscut spaţiu-matrice ce conţine specificul naţional, pe care l-a denumit Spaţiul mioritic.” (pag. 19). Acest mit al etnicului este îmbinat cu „mitul european al raţiunii”.

Cu mare părere de rău studentul asistă neputincios, în 1949, la înlăturarea Profesorului său din Universitate. Încercăm să desluşim (i)raţiunea acestui gest, pornind de la cauze, fără a avea pretenţia unui adevăr absolut.

Era în anii de după război, cînd întreaga societate românească era dominată de ură, că ura generează ură. Pentru milioanele de morţi, pentru părinţii, văduvele şi bunicii în doliu, pentru nesfîrşitul număr de copii orfani, pentru sărăcia şi foametea din anii următori se căutau vinovaţii, că războiul n-a venit de la sine. Noul regim, prin Legea învăţămîntului din 1948, nu mai avea nevoie de filosofi, acum erau alte cerinţe sociale; era nevoie de învăţători şi profesori, de specialişti pentru un învăţămînt de masă. În acest context s-a desfiinţat catedra de Filosofia culturii de la Universitatea din Cluj iar titularul ei, filosoful Lucian Blaga, a fost numit bibliotecar la Biblioteca Centrală Universitară din Cluj, unde a ajuns apoi director adjunct şi care astăzi îi poartă numele. I s-a retras şi titlul de membru al Academiei. Toate aceste traume au fost o consecinţă a războiului. Să nu uităm că celor mulţi ce formau „talpa ţării” li se spunea adesea, mai ales cînd erau trimişi la război, „prostimea’’…, cuvînt cunoscut de toţi cei care au trăit pe atunci. Dacă facem o comparaţie cu vremurile de acum, cînd s-au desfiinţat milioane de locuri de muncă, inclusiv din domeniile de vîrf ale cercetării, ce să mai zicem?

Expun aceste gînduri, ce nu fac obiectul lucrării analizate, fiindcă, uitînd cu totul de învăţămintele dureroase ale istoriei, mulţi politicieni de azi (inclusiv de la noi) pun umărul şi suflă în foc pentru pornirea altor războaie, acum, în era armelor nucleare…, riscînd dispariţia întregii civilizaţii. Prea ne jucăm cu focul, din absurde ambiţii politice.

Revenind la Lucian Blaga, aceiaşi „ticăloşi”, adică părinţii noştri şi cei vîrstnici de azi, care l-au nedreptăţit cîndva, după ce s-au aşezat lucrurile şi a dispărut ura, i-au publicat operele în multe-multe ediţii, totalizînd milioane de exemplare, i-au scos în evidenţă meritele, în special ca poet. Prefaţa unui volum bilingv de poezii, în română şi italiană, publicat în 1971, semnată de Edgar Papu, începea cu aprecierea: „Lucian Blaga este una din cele mai proeminente personalităţi ale culturii româneşti dintre cele două războaie.” Aceasta era şi opinia oficială a Uniunii Scriitorilor, precum şi a Academiei Române. De prin 1962 operele sale s-au publicat ritmic pe cheltuiala statului „comunist”, mărturie fiind existenţa lor în toate bibliotecile din ţară; în cele mari, în cele şcolare, în bibliotecile de familie, că preţul cărţilor era derizoriu, mai ales ale celor apărute în colecţia „Biblioteca pentru toţi” şi chiar au ajuns la toţi, întrucît pe vremea aceea se citea literatură!

O altă dovadă a preţuirii, în acea perioadă, a poetului o constituie statuile din bronz, de peste trei metri, operă a sculptorului R. Ladea, amplasate în Cluj-Napoca şi în Lancrămul natal precum şi alte numeroase busturi aşezate la loc ce cinste prin toată ţara, dar semnele de apreciere nu se opresc aici.

Lucrarea lui Valer Popa are meritul de a ne introduce în lumea lui Blaga, în atmosfera culturală a gîndirii şi creaţiei sale prin capitolele: I. Lucian Blaga, un dascăl de simţire românească; II. Cu Lucian Blaga despre toleranţă; III. Lucian Blaga în faţa Premiului Nobel; IV. Cu Lucian Blaga la izvoarele folclorului. Autorul introduce în volum, tot ca „un demers omagial”, şi cîteva creaţii proprii alcătuite după matricea dascălului său: Mioriţa în variante din Munţii Apuseni; Mihai Viteazul pe cîmpia de la Turda – scenariu dramatic în două acte – „dedicat Magistrului Lucian Blaga” (pag. 88-120), piesă jucată la Teatrul Municipal din Turda.

Scrierile în proză sînt jalonate, înrămate armonios, de o seamă de „Poeme” în versuri în care inspiraţia lirică se asociază cu cea epică. Aici întîlnim profunde cugetări filosofice despre iubire, existenţă, despre justiţie (ca noţiune nu ca instituţie), despre speranţă, despre viaţă şi moarte, despre nemurirea omului de geniu. Toate aceste creaţii, ca mod de versificaţie şi prin profunzimea de idei, sînt alcătuite după modelul Profesorului său pe care l-a admirat, ca poet, încă de cînd era elev de liceu la Timişoara.

Pentru marea sa personalitate, studentul de atunci l-a purtat toată viaţa în inimă şi în gînd pe Profesorul Lucian Blaga, a cărui biografie transfigurată a evocat-o în romanul Frumoasele sabine, ed. I-2011, ed. II-2012.

Întreaga lucrare a lui Valer Popa, Lucian Blaga – Profesorul, este o provocare, un îndemn spre cunoaştere, adresat cititorului.

Ioan BEMBEA