VALENTIN VIŞINESCU: AMINTIRI DIN BĂRĂGAN

Amintirile, mai ales cele plăcute, sunt un preţios bagaj pe care omul le poartă cu sine toată viaţa şi cu cât faptele amintite sunt mai îndepărtate în timp, cu atât le considerăm mai preţioase.

Acum, la o respectabilă vârstă, după ce a păşit bine peste râvnita treaptă a opt decenii, profesorul Valentin Vişinescu îşi descarcă sacul cu amintiri într-o nouă carte Amintiri din Bărăgan, apărută anul acesta, 2016, prin Editura Casa Cărţii de Ştiinţă din Cluj-Napoca.

Autorul, venit în Turda prin repartiţie ca profesor, pe vremea raioanelor, s-a născut (1931) şi a copilărit în Bărăgan, în localitatea Stelnica, nu departe de Feteşti. Această lume a satului de câmpie de pe lângă Dunăre, cu obiceiurile şi cu preocupările specifice acelor locuri, este prezentată ca într-un film de epocă, alb-negru, în cartea domnului profesor de istorie.

După cum mărturiseşte în prefaţa volumului, iniţial, autorul s-a gândit să scrie o carte despre consătenii săi, să prezinte „câteva genealogii ale mai multor familii vechi din Stelnica.” O astfel de temă îi era la îndemînă fiindcă mai publicase alte cărţi de acest fel cu personalităţi de pe Valea Hăşdăţii, din Copăceni şi Sănduleşti, din Viişoara sau Urca, dar, atras în capcana amintirilor, a extins tematica; ochiul său de scriitor a surprins imagini şi aspecte dintre cele mai felurite şi surprinzătoare, astfel încât lucrarea sa Amintiri din Bărăgan poate fi considerată şi o contribuţie la monografia satului. Pentru justificarea celor afirmate, iată câteva titluri culese din „Cuprins”: Oameni de seamă din Stelnica; Regalitatea şi Stelnica; Pădurea de stejar din Balta Ialomiţei; Cultul eroilor în Stelnica; Noapte de groază în Făcăieni; Fiul popii din Jegălia; Casa de la părinţi nu se vinde etc. etc.

În relatarea unor fapte, predominante sunt cele petrecute în anii copilăriei. În povestirea Radio-şanţ aflăm că şi aici, în Stelnica Bărăganului, se obişnuia ca vara, în zilele de sărbătoare, sătenii, mai ales femeile, să iasă la poartă, să stea pe laviţă la umbră şi să comenteze tot ce se întâmplă în sat. De aici vedem întreaga viaţă a comunităţii cu preocupări dintre cele mai felurite; de la creşterea viermilor de mătase şi arta ţesutului iilor şi maramelor de borangic până la banale comentarii de tot felul.

Din episodul „Tanchiştii din Turda la strânsul recoltei de grâu şi porumb din Stelnica” aflăm că militarii turdeni participau periodic la muncile agricole. Pe atunci, prin existenţa Tratatului de la Varşovia, era un echilibru militar iar NATO nu se juca cu focul, nu cuteza sa facă paşi în faţă spre ţările socialiste şi cu atât mai puţin spre URSS, nu era deci nici un pericol de război, aşa că uriaşul potenţial uman şi mecanic de care dispunea armata era folosit pentru prosperitatea economică a ţării. Militarii turdeni, fără tancuri, erau cazaţi la fermele din Balta Ialomiţei şi de aici „recoltau şi transportau cerealele, mii şi mii de tone (grâul sau porumbul) cu camioanele la cele două silozuri mari de la intrarea în Feteşti Gară… Era o forfotă permanentă de camioane încărcate cu vârf. IAS Stelnica era tot timpul lăudată prin presă sau televiziune.” Dintre ofiţerii comandanţi este amintit colonelul Gavrilă Moisă care, pentru reale merite de excelent organizator, este propus la gradul de general, că generalii erau o raritate, criteriile de avansare, pe atunci, erau la standarde foarte ridicate.

Pe vremea aceea toţi localnicii aveau de lucru şi în consecinţă s-au ridicat multe case noi iar altele vechi au fost modernizate. Valentin Vişinescu, care a ţinut o permanentă legătură cu satul natal, al lui şi al soţiei sale Valentina Baschinos, de origine greacă, comentează cu mare părere de rău despre mersul înapoi al agriculturii după 1989. „Conducătorii statului i-au îndrumat pe săteni să distrugă tot ce s-a făcut bine în agricultură, CAP-ul şi întreprinderile industriale, pe motiv că sunt de natură comunistă. Toată averea ţării s-a distrus – prin fier vechi.” (p. 123)

Cu nostalgia specifică omului vârstnic, autorul, „Cetăţean de Onoare” al satului, propune autorităţilor locale înfiinţarea unui muzeu al satului din care să nu lipsească cobiliţa ce era odinioară prezentă în fiecare casă şi cu ajutorul căreia localnicii aduceau pe umăr apa potabilă din Borcea.

Volumul Amintiri din Bărăgan prezintă multe alte informaţii atractive pentru cititori. Interesantă este şi prima copertă a cărţii, o compoziţie ilustrând cum dintr-un lan de grâu este privit podul de peste Dunăre, de la Cernavodă, proiectat şi construit de Anghel Saligny (1854-1925), acesta fiind primul indiciu spre locul acţiunii.

Ioan BEMBEA