Valentin Cuibus: Simulările au avut un rol foarte mare în ce priveşte rezultatele la Evaluarea naţională

Rezultatele obţinute anul acesta la examenul de Evaluare naţională la clasa a VIII-a, la nivelul judeţului Cluj, sînt bune şi situează Clujul între primele judeţe din ţară, ponderea notelor peste 5 fiind de 88,15%, cu 13% mai mare decît anul trecut – a declarat, pentru Făclia, inspectorul şcolar general Valentin Cuibus.

În opinia sa, rezultatele de anul acesta sînt consecinţa mai multor factori, inspecţiile inopinate în şcoli, programele remediale şi simulările avînd un rol important.

„Prin sistemul de inspecţii inopinate au fost verificate peste 250 de şcoli, în special din mediul rural, inspecţiile fiind în primul rînd la română şi matematică, la clasa a VIII-a. Acolo unde au fost identificate probleme s-a revenit după Valentin-Cuibus-10două-trei săptămîni, în aşa fel încît să se verifice dacă măsurile stabilite s-au pus în aplicare. Apoi, au fost programele remediale pentru clasele a VIII-a, pentru română şi matematică, la toate şcolile care au avut rezultate slabe la Evaluarea naţională de anul trecut. Cred că şi asta a avut un rol important în ceea ce priveşte rezultatele de acum, pentru că s-au… mişcat un pic lucrurile în şcoli în care de patru-cinci ani n-a mai fost nimeni să vadă ce se întîmplă. În ceea ce priveşte simulările, sistemul pe care l-am folosit noi, cu două ediţii, să zic aşa, una în toamnă şi una în primăvară, la o diferenţă de aproximativ patru luni, a fost unul bun. Faptul că fiecare lucrare corectată s-a întors în şcoală, a fost văzută de copil, a fost văzută de părinte, a fost văzută de profesor, i-a ajutat pe aceştia să vadă unde greşeşte copilul. Sigur, poveştile sînt una, iar realitatea este alta, iar în momentul în care părintele vede cu ochii lui ce a scris copilul, unde a greşit, şi dascălul la fel, ştiu fiecare ce măsuri se impun, ce trebuie remediat” – a declarat marţi, pentru Făclia, inspectorul şcolar general Valentin Cuibus.

În privinţa dificultăţii subiectelor, Cuibus a declarat că preferă să-i lase pe „specialişti” să se pronunţe, remarcînd însă că „orice copil care e pregătit o să spună că subiectele au fost uşoare, iar un copil care e slab pregătit va spune întotdeauna că orice subiect este foarte greu”.

„13 procente cît a obţinut Clujul în plus faţă de anul trecut înseamnă un rezultat bun şi este o consecinţă a factorilor pe care i-am amintit. În momentul în care faci o analiză a ordinii şcolilor, comparativ cu anul trecut, vezi că ea se păstrează, nu sînt prea multe surprize, nu este o şcoală de pe penultimul loc care să ajungă în faţă, sau invers. De aceea, cred că subiectele au fost orientate în direcţia «ce ştie copilul», şi nu au fost gîndite pentru a demonstra ce nu ştie copilul. Şi eu zic că ăsta este un lucru bun, să vrei să afli nivelul real de pregătire al copilului, la un moment dat” – a declarat Cuibus.

Revenind la rolul pe care l-au avut simulările în ceea ce priveşte rezultatele obţinute acum, la examenul de Evaluare naţională la clasa a VIII-a, Cuibus a prezentat un studiu care reflectă evoluţia notelor elevilor, de la prima simulare, pînă la examenul propriu-zis.

„În decembrie, anul trecut, la prima simulare, au fost 311 elevi cu medii între 1 şi 2, pentru ca la a doua simulare, în martie, numărul elevilor cu medii între 1 şi 2 să scadă la 115, iar la examenul propriu-zis să ajungă la 17. La fel, în cazul mediilor între 2 şi 3: au fost 564 la prima simulare, din decembrie, 333 la simularea din martie şi 45 la examenul propriu-zis. Medii între 3 şi 4: în decembrie – 678, în martie – 655, iar la examenul propriu-zis – 146. Mediile între 4 şi 5 au fost 721 iniţial, iar acum – 306. Creşterile importante apar însă în zona mediilor mari. Sînt 38 de medii de 10 (şi la română şi la matematică), la examenul propriu-zis, în timp ce la simulările din martie au fost 4, iar la cele din decembrie – o notă de 10. Cea mai mare creştere însă este la mediile între 9 şi 9,99: au fost 204 în decembrie, 256 în martie şi 1136 la examenul propriuzis. Cred că evoluţia este foarte clară şi cred că simulările au avut un rol important în ceea ce priveşte rezultatele de acum” – a declarat Cuibus.

În privinţa clasamentelor, pe şcoli, Cuibus a declarat că, în general, ordinea de anul trecut s-a păstrat. „Colegiul Naţional «Emil Racoviţă» a fost anul trecut pe primul loc şi a rămas pe primul loc. Colegiul Naţional «Mihai Viteazul» din Turda a trecut pe locul 2 de pe locul 4. Şcoala Internaţională este pe locul 3 şi anul trecut a fost tot pe locul 3. O creştere, hai să zicem spectaculoasă, poate fi la Liceul Teoretic «Avram Iancu», care a fost pe locul 10 anul trecut şi e pe locul 4 anul acesta, sau la Liceul Teoretic «Gheorghe Şincai», care a fost pe locul 14, anul trecut, şi acum e pe locul 6. O cădere, dacă vreţi, s-a înregistrat la Şcoala Gimnazială «Ioan Bob», care anul trecut a fost pe locul 2, iar acum e pe locul 7. Însă ordinea, sau zona şcolilor cu medii foarte mari este aceeaşi, şi aceeaşi este şi zona de jos, cu medii foarte slabe. În rural, pe ultimele locuri rămîn tot şcolile din Dăbîca, Ciurila şi Sînpaul. Pe primul loc, la rural, este Şcoala Gimnazială Soporu de Cîmpie, cu media 8,51, urmată de Şcoala Gimnazială «Mihai Vodă» din Mihai Viteazu, cu media 8,24 şi Şcoala Gimnazială Someşu Rece, cu media 8,15″ – a exemplificat Cuibus.

Inspectorul şcolar general a declarat că, în anul şcolar viitor, sistemul de inspecţii inopinate în şcoli va continua, iar sistemul de pregătiri suplimentare „este obligatoriu, în special în mediul rural”. De asemeni, Cuibus consideră absolut necesare schimburile de experienţă, dar şi intensificarea activităţii cu părinţii. „Foarte importantă însă este o modificare legislativă. Eu aş pune locuri de liceu 60-70%, iar locuri de profesională – 30-40%, şi atunci va apărea şi motivaţia pentru a intra la liceu. Cît timp nu există această motivaţie…, consecinţele se văd peste patru ani” – a declarat Cuibus.

La examenul de Evaluare naţională din acest an au fost evaluaţi 4345 de elevi din judeţul Cluj. Dintre aceştia, 0,39%au obţinut medii între 1 şi 1,99, iar 1,04% – medii între 2 şi 2,99. Medii între 3 şi 3,99 au obţinut 3,38 %, iar 7,04 % dintre elevi au obţinut medii între 4 şi 4,99.

Media 10 au obţinut 38 elevi (0,87%), iar 1136 elevi (26,14%) – medii între 9 şi 9,99. Medii între 8 şi 8,99 au obţinut 932 elevi (21,45%), medii între 7 şi 7,99 au obţinut 681 elevi (15,67%), medii între 6 şi 6,99 au fost obţinute de 581 elevi (13,37%), iar 462 elevi (10,63%) au obţinut medii între 5 şi 5,99.

La limba română s-au înregistrat 75 de note de 10 (faţă de 53, anul trecut), la limba maternă a fost o singură notă de 10 (faţă de 7, anul trecut), iar la matematică, 384 note de 10 (faţă de 210 , anul trecut).

M. TRIPON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.