Valentin Cuibus: 6000 de cadre didactice din Cluj şi Mureş au beneficiat de formare în perioada 2010-2013

6000 de cadre didactice din judeţele Cluj şi Mureş au beneficiat de formare în perioada 2010-2013, printr-un proiect cofinanţat din Fondul Social European şi implementat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş, Valentin-CuibusCasa Corpului Didactic Mureş şi Casa Corpului Didactic Cluj. Proiectul e-Formare „Competenţe integrate pentru societatea cunoaşterii”, în valoare totală de 20.735.298,31 lei, a avut ca principal obiectiv „gestionarea în consorţiu a unui sistem fezabil şi sustenabil de management al calităţii formării continue, centrat pe asigurarea de competenţe cheie, transferabil la nivel naţional, testat pentru cel puţin 6000 de cadre didactice din învăţămîntul preuniversitar din cele două judeţe, pînă în 2013” – a anunţat luni, într-o conferinţă de presă, inspectorul şcolar general Valentin Cuibus.

Grupurile ţintă vizate au fost: cadre didactice/ personal didactic din învăţămîntul secundar inferior şi din învăţămîntul primar, responsabili cu formarea continuă în şcoli, formatori, profesori metodişti, directori şi inspectori şcolari. Dintre aceştia: 674 tineri absolvenţi, sub 35 ani, debutanţi în cariera didactică; 1444 cadre didactice/ personal didactic din învăţămîntul primar şi 3953 cadre didactice/ personal didactic din învăţămîntul secundar inferior.

Conferinţa finală „Competenţe cheie prin predare/ învăţare în context interdisciplinar” se desfăşoară la Cluj-Napoca în zilele de 11 şi 12 iunie. Festivitatea de deschidere va avea loc marţi, 11 iunie, ora 18:00, la Hotel Belvedere.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.