Vaccinarea în municipiul Gherla

Ţinând cont că toamna trecută în municipiul Gherla carantina instituită din cauza numărului mare de infectări cu coronavirus a fost prelungită de două ori, se aştepta ca tot mai mulţi locuitori ai oraşului să se grăbească cu vaccinările. Avem şi ultimele date statistice.

În periada 4 – 11 ianuarie 2021, adică în prima etapă, la Centrul de vaccinare instalat în containerul din faţa Spitalului Municipal de pe strada Horea au fost imunizate 210 de persoane. Printre ele s-a aflat personalul medical al unităţii spitaliceşti (80 de persoane) din localitate, medicii de familie, farmaciştii şi alte cadre sanitare.

După cum ne-a declarat managerul Spitalului Municipal Gherla, Mihaela Şomlea, după prima etapă nu s-a înregistrat nici un caz de reacţii adverse, ceea ce este îmbucurător, mai ales că şi în orăşelul de pe Someş circulă fel şi fel de poveşti cu privire la reacţiile ce pot apărea in urma vaccinării, dar, iată, după prima săptămână totul a fost în regulă.

Ca în toată ţara, urmează etapa a II-a, când la centrul de vaccinare din Gherla se prezintă oamenii de peste 65 de ani, persoanele cu boli cronice (din păcate sunt destule în localitate şi în satele arondate), lucrătorii în domenii cheie, alţi cetăţeni trecuţi pe listele de aşteptare. Tot în această perioadă, pe raza oraşului Gherla se înfiinţează un al doilea centru de vaccinare în sala de sport a Liceului cu limba de predare maghiară „Kemény Zsigmond” de pe strada Fermei, unde sunt asigurate condiţii bune pentru efectuarea vaccinării (apă rece şi caldă, încălzire centrală, spaţiu corespunzător).

La Gherla, responsabilul etapei a II-a a vaccinării este viceprimarul Paul Măhălean, care supraveghează zi de zi buna derulare a acţiunii, urmărind cu atenţie condiţiile celor două centre de pe raza municipiului.

Centrelor de vaccinare din Gherla le mai sunt arondate 9 comune din împrejurimile  municipiului, ceea ce pune în faţa personalului o altă sarcină în realizarea activităţii zilnice. Important este că, până în prezent, nu au fost semnalate nereguli în acest domeniu.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut