Vacanţa nu vine cu trenul din Franţa!

RADU VIDA

radu vidaPînă şi în momente mult mai dificile (pentru ţara noastră) folclorul a înregistrat ţîpuritura după care „A sosit vacanţa, cu trenul din Franţa”. Zisa nu era doar de dragul rimei. Ci, realmente, excursioniştii francezi, germani, italieni, suedezi, norvegieni, englezi, americani, cehi, polonezi, unguri, veneau pe meleag şi umpleau staţiunile de odihnă şi tratament de la noi. E drept, noi nu prea mergeam la ei, dar – important – aveam ce oferi. Nu vreau să apelăm la stereotipe de genul: ospitalitatea binecunoscută, organizare exemplară, condiţii deosebite etc. Era vorba, pur şi simplu, de faptul că peisaj aveam, staţiuni balneoclimaterice aşijderea, preţurile erau mai mult decît modice (pentru ei!), iar apetitul de a ne cunoaşte era în creştere.

Lucrurile s-au schimbat.
Cu toate că, scriptic, sîntem în Europa, nu ne mai analizează nimeni, decît cînd vine vorba despre cît de răi sîntem şi ce locuri de top negative mai deţinem. Dar, pentru a încheia cu „lauda de sine”, trebuie să spunem că – da! – turismul extern a crescut, românul merge (şi) în străinătate.

Barometrul Ipsos-EuropAssistance deplînge, însă, situaţia din partea de Vest a Europei. Şi ne ignoră în totalitate (că, de, nu dă bine să spui ceva pozitiv de România!). Ei, sondajele, efectuate pe 4.048 de europeni arată că intenţia de a merge undeva în vacanţă a scăzut. Continentul nostru resimte criza, zic cei care au dat publicităţii rezultatele barometrului.

Să începem prin a trece în revistă cîteva cifre. Sondajele s-au efectuat, aşadar, în Franţa, Germania, Marea Britanie, Italia, Spania, Belgia şi Austria şi arată un punctaj cu 4 puncte procentuale mai mic, faţă de anul 2000, intenţia de a merge în vacanţa de vară. Cele mai afectate ţări sînt cele din sudul Europei, unde şomajul este mai ridicat. Doar unul din doi spanioli (42%) vor să meargă în concediu. Pot – mai exact. În 2011 erau 65%, iar în 2012 mai bine de 51%. Şi italienii au un recul de 10 puncte procentuale la tendinţele socotite pe 2 ani de zile. Ca şi belgienii, dealtfel. Iar francezii – se manifestă negativ în ceea ce priveşte plecările în vacanţă, cu 8% mai puţin. Doar nemţii şi austriecii au o situaţie relativ stabilă, de 52%, respectiv 57%. Mai trist e, spune sondajul, că nu e vorba despre scurtarea sejururilor sau reducerea bugetelor de vacanţă. Ci, pur şi simplu, cei chestionaţi renunţă în totalitate de a-şi petrece vacanţa undeva.

Iniţiatorii barometrului spuneau de criză. Adevărat. Dar: printre cauzele care au determinat această situaţie se află şi modificări de altă natură.  Multe din destinaţiile turistice precum Grecia, Spania, Italia, Israel, au ajuns în situaţia de a fi… ocolite de turişti. Cu toate facilităţile, financiare în special, lumea nu mai merge în aceste locuri, pentru că situaţia generală se degradează, iar nesiguranţa complică intenţiile sejururilor de relaxare. Şi ţările mai… ieftine sînt ocolite. Nu neapărat datorită crizei, ci pentru reclama negativă a factorilor multimedia. Noi, bulgarii, ungurii, cehii, grecii, ciprioţii am pierdut turişti, cu pretenţii mai puţin severe, pentru că politicieni, personalităţi publice, presa, în general, şi televiziunile, în special, au vînat doar aspectele negative din aceste ţări. (Gîndiţi-vă ce înseamnă o afirmaţie nemernică precum cea a… euro-ministrului german pe energie, komisar, de felul lui, care spunea că România este o ţară aproape neguvernabilă)  , sau realitatea că, la noi, dobînda interbancară la carduri este cea mai mare din UE.)

Dincolo de problemele turismului (care vor crea alte şi alte disfuncţii pe piaţa muncii din multe ţări şi a veniturilor dintr-un sector, profitabil pînă acum), Europa mai are de rezolvat problema vizelor pentru turişti, capabili să compenseze mişcarea de persoane de pe continent. Mă refer, în principal, la turiştii chinezi, indieni, brazilieni, ruşi – cărora li se refuză, de cele mai multe ori, plecările spre vestul european, chiar dacă au şedere temporară mai lungă în ţări precum România, Ungaria, Cehia – ţări UE, nu?

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.