Va reuşi extremismul islamic să “bage” Turcia în UE?

Ilie CĂLIAN

Voiam să scriu astăzi despre partidele politice din România, despre felul cum se pregătesc ele de alegerile locale şi despre posibilitatea ca aceste alegeri locale să aibă vreo legătură cu necesităţile reale ale respectivelor localităţi şi judeţe (şi ale ţării!)- în condiţiile în care vedem că “problema” partidelor şi alianţelor nu este să-şi apere “nevoile şi neamul”, ci să-şi garanteze o cît mai mare porţie din viitorul ciolan de putere. Dar nu mai intru astăzi în această temă, întrucît sînt, ca, probabil, milioane de români, îngrozit de ce s-a întîmplat în Belgia, de atentatele abominabile de acolo. Nu le spun atentate inumane sau sălbatice, sau animalice, întrucît animalele agresive nu pot fi acuza-te de răutate ori ticăloşie: ele doar se hrănesc, atunci cînd vînează. Atentatele teroriste nu trebuie asociate, cumva, cu manifestările vreunor animale de pradă. Aceşti atentatori nu sînt animale, ci oameni, în ceea ce are mai ticălos în ea specia umană, cea mai rapace dintre toate speciile de pe Pămînt.

Dar să discutam despre rapacitatea speciei şi despre ticăloşia individuală este inutil: toate aceste ticăloşii teroriste nu-şi au originea nici în ticăloşia speciei umane, nici în ticăloşia individuală, ci în ticăloşia organizată, cu bani. Repet: cu bani. Să nu vă imaginaţi că terorismul ar putea funcţiona fără o imensă susţinere financiară. Ci-ne le dă bani? Este o întrebare la care nu pot formula un răspuns corect, adică suficient de bine documentat. Nu au reuşit nici alţi ziariş-ti din “lumea mare”, mult mai bine “blindaţi” decît mine. Dar este cert
că întreg terorismul islamist radical a fost, este şi încă va fi plătit cu mulţi bani. De unde vin acei bani? Cel mai simplu ar fi să vă răspund că vin din petrol. Din petrolul pe care îl au cîteva ţări musulmane, aflate în “strînsă prietenie” cu SUA şi o parte din ţările din UE şi cu

Israel. Nu contează că în acele ţări domnesc regimuri de tip tiranic, despotic sau de un feudalism pe care în ţările civilizate din Europa nici nu putem să ni-l imaginăm – şi cu atît mai puţin să-l acceptăm. Deocamdată, “foamea de energie” a principalelor ţări industrializate – fie că nu au petrol (precum cele din Europa de Vest), fie că doresc să şi-l conserve (precum SUA) – a permis unor ţări cu regimuri islamiste primitive să-şi impună tranzacţiile, iar, pe de altă parte, să finanţeze mişcări teroriste, cu sprijinul chiar al ţărilor occidentale – în pri-mul rînd SUA, dar şi Israel şi Europa Occidentală. Începuturile Al Qaeada, giugiulită de SUA, sînt un suficient exemplu.

Cum s-a ajuns la marea ofensivă spre Europa Occidentală a terorismului islamic, care, după acel brutal atac din New York, părea să aibă ca obiectiv SUA?! Hai să ne mai gîndim un pic: la scurtă vreme după atacul asupra “turnurilor gemene” din New York, toată forţa infernală a islamismului extremist şi supragresiv s-a revărsat asupra Europei Occidentale. Să se datoreze asta exclusiv măsurilor de securitate de la aeroporturile americane?! Nu zic că nu au fost utile, dar nici naiv nu sînt: este vorba, evident, despre o mare schimbare strategică. N-aş în-drăzni să zic că cineva a vîndut cuiva ceva pentru anumiţi bani şi alte avantaje – pentru că nu am documente indubitabile, ba chiar sînt singur că acest tip de documente nici măcar n-ar putea exista, fiind vorba, eventual, doar de “verba volant”, dar care nu se pot nici uita, nici trăda (cel puţin o vreme).

Mă mărginesc să constat că, pe nepusă masă, Europa de Vest es-te supusă unui val îngrozitor de terorism; că, în acelaşi spaţiu, se prăvăleşte o imensă imigraţie de islamici; că Germania (care a lansat ideea de a-i primi) a început să aşeze povara pe umerii altora; că aceeaşi Germanie doreşte acum, zor-nevoie-mare, nu doar să ridice sancţiu-nile occidentale asupra Rusiei, dar să se şi facă o uniune, cu ea, ase-menea celei care se negociază cu SUA; că aceeaşi Germanie doreşte accelerarea negocierilor pentru intrarea Turciei în UE. Evident, Turciei nu i s-ar impune mai nimic din ceea ce i s-a impus României în timpul tratativelor de aderare – şi mă gîndesc în primul rînd la anumite condiţionări privind raporturile de graniţă cu “vecinii”.

Altfel spus – şi curat spus: la această oră, Turcia şantajează Uniunea Europeană. O face singură, cu propriile puteri, sau sprijinită din umbră de cineva? Şi, pînă la urmă, România ce are de cîştigat, ce are de pierdut? Şi, mai ales, se gîndeşte cineva la asta?!