Vă mai aduceți aminte de Ion Iliescu?

De puține zile, la Tribunalul București este înregistrat un dosar prin care Guvernul cere ca fostului președinte Ion Iliescu să i se retragă titlul de revoluționar cu rol determinant. Cererea a fost depusă de Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist instaurat în România, după ce Asociaţia 21 Decembrie a făcut o solicitare privind îndeplinirea condiţiilor pentru obţinerea titlului de luptător de către Iliescu. Secretariatul a considerat, pe baza analizei CV-ului lui Ion Iliescu, că fostul președinte a primit acest certificat pe nedrept. Deocamdată nu există un termen pentru judecarea acestui dosar, deoarece instanțele intră în vacanță, așa că abia prin toamnă s-ar putea stabili când se va discuta pe tema asta. Până atunci să precizăm că legislația actuală prevede că nu pot obține certificatul respectiv cei care, în perioada 1945 – 1989, au deținut o funcție de conducere în Partidul Comunist Român. Or, Ion Iliescu… Legea este lege, n-am de gând să emit păreri despre cât de deșteaptă sau corectă este.

You need to be logged in to view the rest of the content. Te rugam . Nu sunteti inca membru ? Inscrieti-va

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.