Uzbekistanul şi Tadjikistanul vor juca un rol important în retragerea trupelor americane din Afganistan

Nezavisimaia Gazeta

Uzbekistanul şi Tadjikistanul sînt îndemnate să găzduiască tehnica şi trupele militare americane ce vor fi retrase din Afganistan şi să ajute Kabulul să iasă din izolare. Acestea sînt principalele rezultate ale turneului regional pe care secretarul de stat al SUA, Hillary Clinton, l-a desfăşurat în Pakistan, Afganistan, Tadjikistan şi Uzbekistan.

Negocierile dintre Clinton şi preşedinţii tadjik şi uzbec Emomali Rahmon şi Islam Karimov au fixat parametrii cooperării dintre cele trei ţări pentru viitorul apropiat, din momentul finalizării operaţiunii “Enduring Freedom” şi pînă cel devreme în 2014. În orice caz, la Kabul secretarul de stat american i-a promis preşedintelui Hamid Karzai sprijin pe termen lung, chiar şi după retragerea trupelor americane.

Intriga negocierilor de la Duşanbe şi Taşkent a constituit-o obţinerea unui răspuns din partea dnei Clinton la două întrebări importante: poartă oare SUA negocieri cu Tadjikistanul şi Uzbekistanul în vederea deschiderii în aceste ţări a unor baze militare şi care este poziţia Washingtonului în ceea ce priveşte centrala hidroelectrică de la Rogunsk, o problemă delicată pentru cele două ţări din regiune. Hillary Clinton a eludat problema dislocării trupelor americane, însă a venit cu precizări în ceea ce priveşte proiectul hidrocentralei.

Astfel, în cadrul unui briefing pentru jurnalişti, secretarul de stat american le-a solicitat autorităţilor tadjice să nu întreprindă acţiuni pripite în vederea realizării proiectului de la Rogunsk, ci să aştepte rezultatele expertizei din partea Băncii Mondiale.

În opinia politologului tadjik Vafo Niatbekov, proiectul de la Rogunsk ar putea deveni o carte de schimb în dialogul dintre Tadjikistan, Uzbekistan şi SUA. Washingtonul şi-ar putea asuma rolul de mediator în negocierile dintre cele două ţări asiatice şi va încerca să joace această carte în favoarea sa. Clinton a amintit că Washingtonul promovează proiectul “Drumul mătăsii”, menit să asigure accesul ţărilor din regiune la comerţul liber. Proiectul presupune atît participarea Tadjikistanului, cît şi cea a Uzbekistanului.

În ceea ce priveşte componenta militar-politică a vizitei lui Clinton, experţii sînt convinşi că Uzbekistanului şi Tadjikistanului le va reveni un rol special în operaţiunea de retragere a trupelor americane. Astfel, Taşkentul este considerat nu doar un viitor centru logistic, ci şi cel mai comod teritoriu (pentru SUA) pe care să fie înfiinţat un centru de transbordare pe traseul afgan.

De fapt, o alternativă convenabilă la Uzbekistan este greu de găsit: ţara este legată de Afganistan prin numai 80 de km de drum feroviar, ceea ce face ca operaţiunea de retragere a trupelor americane să fie una comodă, dar mai ales ieftină.

În ceea ce priveşte Tadjikistanul, această ţară reprezintă pentru SUA un interes strategic. “Murgab, o regiune montană situată la graniţa Tadjikistanului cu China, este un loc ideal pentru amplasarea unui punct de monitorizare a imensului teritoriului chinez.

Asia Centrală este pentru SUA o regiune strategică extrem de importantă, pentru că de aici SUA ar putea monitoriza trei mari puteri: China, Rusia şi Iranul. Totuşi, ţinta principală este mai degrabă China, în condiţiile în care Rusia nu mai reprezintă un concurent atît de important pentru SUA.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.