UTCN găzduieşte cea mai mare competiţie de mega sumo roboţi din România

Facultatea de Inginerie Electrică din cadrul Universităţii Tehnice Cluj-Napoca (UTCN) organizează cea mai mare competiţie de mega sumo roboţi din România. Tema competiţiei o reprezintă implementarea de roboţi sumo autonomi, capabili să identifice şi să elimine de pe suprafaţa de joc robotul advers în competiţii de tip “1 la 1”, informează AGERPRES.

Potrivit purtătorului de cuvînt al UTCN, Mirela Boţan, în cadrul acestei ediţii BattleLab Robotica sunt înscrise peste 20 de echipe. “Echipele au muncit cîteva luni la realizarea robotului, investind sume consistente de ordinul a sute sau chiar mii de euro. Pentru a fi capabili să construiască roboţii, studenţii s-au folosit de cunoştinţe de inginerie electrică, mecanică, automatică şi calculatoare, fiind un proiect complex care implică atît partea tehnică, cît şi cea de management”, a declarat Boţan.

Echipele pot avea pînă la patru studenţi, iar competiţia respectă regulile internaţionale de sumo robotic în ceea ce priveşte dimensiunile suprafeţei de joc şi regulile de desfăşurare şi angajament. Roboţii vor trebui să respecte dimensiunile clasei mega (masă totală: maximum 3 kg, dimensiuni 20 x 20 cm, fără limită de înălţime).

Echipele cu performanţe deosebite vor fi premiate şi vor fi ajutate să participe la Campionatele Europene de Robotică de la Viena şi la alte competiţii importante de profil.

Evenimentul va avea loc în data de 9 mai, în incinta Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca, de la ora 10.30.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.