USL îl face responsabil pe directorul DRDP Cluj, Ion Pantelimon, de accidentul din Feleacu

Liderii USL Cluj susţin că directorul DRDP Cluj, Ion Pantelimon, este responsabil pentru accidentul, de vineri seara, din zona localităţii Feleacu, în urma căruia o persoană şi-a pierdut viaţa iar alte cinci au fost rănite. Reprezentanţii USL arată că tragedia putea fi evitată dacă pe carosabil ar fi fost montaţi parapeţi despărţitori.

„Este de-a dreptul scandalos cum liderii PDL, în frunte cu Emil Boc, continuă să îl susţină în funcţia de director al DRDP Cluj pe Ion Pantelimon. Vineri, 20 aprilie 2012, a avut loc un accident pe raza comunei Fealeacu, la intrarea în Cluj-Napoca, soldat cu 1 mort, 5 răniţi şi 3 maşini avariate. Consecinţele acestui accident puteau fi limitate dacă pe carosabil ar fi fost montaţi parapeţi despărţitori pe tronsoanele cele mai periculoase, cum este şi cazul locului în care a avut loc accidentul. Aflăm cu stupoare că Poliţia Rutieră Cluj a cerut în repetate rînduri DRDP Cluj, direcţie aflată în subordinea lui Ion Pantelimon, montarea acestor parapeţi, atît pe zona Cluj – Turda, cît şi la Izvorul Crişului, unde au fost accidente cu victime din acelaşi motiv. DRDP Cluj, prin reprezentanţii săi, a afirmat că nu sînt bani pentru asemenea investiţii. Este absolut incredibil cum acest domn nu a găsit resurse pentru nişte parapeţi din beton, dar a găsit 200 milioane pentru o centură care se surpă la doar cîteva luni de la tăierea panglicii şi nu este finalizata”, a precizat Remus Lăpuşan, preşedintele PSD Cluj.

La rîndul său, şeful liberalilor a afirmat că Ion Pantelimon este un exemplu despre cum incompetenţa face victime omeşti. „Am cheltuit pînă acum aproape 200 milioane euro (de 4 ori mai mult decît suma cu care a fost adjudecată lucrarea) pentru celebra centură Vîlcele – Apahida, care încă nu este gata, pentru un moft al lui Emil Boc, şi nu găsim cîteva mii de euro să punem parapeţi reflectorizanti din beton pe un drum european.” a adăugat Marius Nicoară, preşedintele PNL Cluj.

USL Cluj solicită din nou demiterea lui Ion Pantelimon, pentru că este evident că singura sa preocupare din ultimii ani a fost să pună bani la puşculiţa PDL.

O persoană a murit, iar alte cinci au fost rănite, vineri seară, într-un accident produs în comuna Feleacu, după ce şoferul unei maşini a pierdut controlul volanului din cauza vitezei, a acroşat o altă maşină, a intrat pe contrasens şi a lovit frontal un autoturism.

În accident au fost implicate trei autoturisme, traficul rutier pe DN 1 fiind blocat peste o oră.

Accidentul a avut drept cauză neadaptarea vitezei la condiţiile de drum, fiind vorba despre o curbă. Conform informaţiilor, şoferul care a provocat tragedia circula cu peste 180 km/h.

C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.