USL Cluj face apel la actualul ministru al Educaţiei să găsească o soluţie împotriva clasei pregătitoare

Gheorghe Vuşcan, consilier local al PSD Cluj-Napoca, face apel către actualul ministru al Educaţiei să găsească o soluţie împotriva clasei pregătitoare.

”În ultima perioadă au apelat la noi foarte mulţi părinţi pur şi simplu disperaţi pentru că nu înţeleg cum este posibil ca domnii miniştri ai educaţiei  să permită ca aceşti copii de doar 6 ani să fie folosiţi drept cobai. Lucrurile sînt de fapt extrem de simple: în şcoli nu mai este loc şi pentru clasa pregătitoare. În Cluj-Napoca oricum aveam probleme cu spaţiile pe care le au şcolile şi aveam situaţii în care elevii trebuiau să vină unii cu program de dimineaţa şi alţii cu program de după prînz. Noi, cei din USL, nu putem să le spunem părinţilor care  sînt sursele de finanţare pentru aplicarea acum a acestei prevederi din Legea Educaţiei Naţionale. În bugetele consiliilor locale nu au fost prevăzuţi bani pentru clasa 0,” a precizat Gheorghe Vuşcan, vicepreşedinte PSD Cluj.

”Spre exemplu, conform calendarului primit de către şcolile clujene, abia în luna august vor fi organizate concursurile pentru învăţători, iar astăzi noi nu avem o  programă analitică pentru implementarea acestei prevederi. Mai mult, în noile condiţii nu mai putem avea programul şcoală după şcoală şi bulversăm din nou toate clasele. De fapt, cei aflaţi la putere bîjbîie cu informaţii contradictorii. Din punctul meu de vedere, răul cel mai mic ar fi ca această nouă clasă să rămînă în spaţiile existente în grădiniţe şi să fie modificată doar curricula şcolară.  Vedem clar unde duce lipsa de dezbatere a legilor importante şi faptul că Guvernul a blocat dialogul social cu cei direct vizaţi de aceste măsuri.” a adăugat Gheorghe Vuşcan.

C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.