USAMV – pași esențiali de dezvoltare și modernizare și în 2021

Rectorul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV), prof. univ. dr. Cornel Cătoi, a acordat un interviu cotidianului „Făclia” în care evidențiază continuitatea proiectelor de dezvoltare instituțională inițiate în 2019 și derulate cu susținere financiară comunitară, în pofida dificultăților generate la nivel european de pandemia cu Covid din 2021. Noii pași întreprinși pentru modernizarea unor sectoare-cheie de activitate reafirmă statutul instituției clujene de învătământ superior de reper academic național și european.

Reporter Făclia: USAMV a configurat un excelent trend ascendent în toate proiectele sale educaționale și de dezvoltare instituțională și în 2021. Altfel spus, studenții, profesorii și cercetătorii au trecut cu curaj, putere de acțiune și multe speranțe în bine peste numeroasele neajunsuri pe care le-a generat pandemia cu Covid.

Rector Cornel Cătoi: Anul 2021 a fost unul special, comparativ cu cei precedenți, desigur din cauza pandemiei. Ne bucurăm că am reușit să desfășurăm activități didactice în condiții bune. Doar cursurile universitare au fost susținute on line, restul activităților – lucrări practice, activitatea în clinici, seminariile, practica efectivă a studenților – s-au desfășurat normal și în Campusul universitar, și în stațiunile noastre de cercetare și producție ori la partenerii din mediul economic. Apreciez că rezultatele sunt dintre cele mai bune. Să privim, așadar, spre paharul plin cu ceea ce a fost bun: nu am avut cazuri de îmbolnăviri severe, iar toate activitățile economice ale universității – consultanță, cercetare – au funcționat la parametri preconizați, chiar dacă pe alocuri am resimțit efecte ale crizei mondiale atât în privința transportului, cât și a furnizării de materiale de lucru, inclusiv a aparaturii de birou (computere). Dar, până la urmă, am reușit să le rezolvăm pe toate.

În 2021 am continuat proiecte începute cu un an sau doi înainte. Patru dintre ele au avut derularea scontată. E vorba de cele două Centre de Transfer Tehnologic (CCT). Primul este “CTT-Biotech” de industrie alimentară din Campusul USAMV de pe Calea Florești, cu spații administrative, laboratoare, săli de demonstrație, săli de extracție și prototipare, săli de conferințe și mai multe spații adiacente, pentru depozitare. Este o investiție care va avea impact local și regional prin creșterea semnificativă a calității activităților de cercetare, dezvoltare și inovare. Termenul de finalizare a proiectului este 31 octombrie 2022. La Centrul de Transfer Tehnologic ”COMPAC” în nutriție și patologie comparată, din comuna Jucu, care va fi dotat cu 84 de echipamente tehnice, suntem în etapa de autorizare a acestuia. Al treilea proiect major al instituției privește modernizarea infrastructurii educaționale și este în derulare tot la Jucu: e vorba de o Clinică pentru animale mari, în special cabaline. Am semnat contractul pentru proiectare și construcție, în vară va fi deschis șantierul.

În proiectul de la Hoia, contractorii pentru construcție au renunțat la execuție, invocând posibile alunecări de teren, prin urmare și costuri duble sau triple pentru a asigura stabilitatea solului. Nu împărtășesc opinia lor, la ora actuală sunt soluții performante pentru stabilizarea pantelor cu șisturi argiloase și de ancorare a clădirilor. Pe de altă parte, materialele de construcție și forma edificiului sunt de regulă adaptate structurii solului. Dar, probabil, au fost și alte considerente.

Ne pregătim pentru viitoare competiții, pentru modernizarea altor structuri din Campusul USAMV. Am întreprins un audit tehnic pentru soluții de folosire a energiei solare, iar în zona Jucu a energiei geotermale. Preconizăm să achiziționăm, pentru Stațiunea de Cercetări Horticole, care are în dotare magistrale de gaz metan, un sistem performant de producere de curent electric, având, totodată, în vedere folosirea biomasei din stațiunile universității, a materiilor rezultate din defrișările de livezi îmbătrânite, precum și a biogazului. Surplusul de fibre vegetale de la diverse culturi poate fi folosit pentru producerea de căldură sau chiar de curent electric. Cred că, în maximum 5 ani, dacă universitatea își va implementa aceste proiecte, va putea deveni independentă din punct de vedere energetic, asociat, desigur, și cu strategiile de reducere a consumului. Precum bine știți, prețurile la energie electrică au explodat, iar anul care vine va fi o mare provocare, din acest punct de vedere. Dar, în cele din urmă, toate provocările au și o parte bună: ne atrag atenția asupra zonei în care nu suntem performanți și avem pierderi nejustificate.

Reporter Făclia: USAMV a oferit constant modele concrete de dezvoltare economică națională prin sectoarele agricol și zootehnic…

Rector Cornel Cătoi: Da, într-adevăr, așa este. Și în relația cu producătorii, cu mediul economic, în zona de industrie alimentară și medicină veterinară, de cadastru, avem o relație bună cu actorii principali din mediul economic și încercăm, firesc, ca împreună să găsim cele mai bune soluții practice. Este și motivul pentru care construim acum cele două Centre de Transfer Tehnologic amintite adineaori. În plus, efectuăm un studiu de fezabilitate pentru un abator de capacitate mică pentru specii de animale domestice – păsări crescute în sistem ecologic, suine din rasele vechi românești Bazna și Mangalița, bovine și ovine -, dar și pentru specii sălbatice, din vânat. Totul dublat de o fabrică de produse de carmangerie. Pentru disciplina Medicină Veterinară este important ca studenții noștri să intre în abatoare și să facă ei controlul de igiena cărnii și igienă a abatorului însuși. USAMV are multe grupe de studenți, abatoarele ne primesc cât ne primesc, ne spun că deranjăm procesul tehnologic.

Reporter Făclia: Analiștii susțin că animalele crescute în fermele din Uniunea Europeană sunt responsabile de producerea unui procent alarmant de gaze cu efect de seră. După acest avertisment, vor renunța europenii la consumul de carne și vor deveni vegetarieni într-un viitor nu prea îndepărtat? Cofondatorul Microsoft Corporation, excentricul Bill Gates, le cere imperativ țărilor bogate să treacă la consumul de „carne făcută 100% din vegetale”.

Rector Cornel Cătoi: Excluderea din alimentație a proteinelor de origine animală nu e benefică. Omul nu e un erbivor. E adevărat, multe boli ale societății moderne sunt cauzate de supraalimentație. Consumul excesiv de grăsimi, de zahăr, de proteine de origine animală dăunează sănătății oamenilor care depun un efort redus și nu contorizează numărul de calorii acumulate la fiecare masă. Da, e real, sunt plante care acumulează cantități mari de proteine, dar anumite substanțe, respectiv aminoacizii, se găsesc doar în produsele animaliere. Se poate trăi foarte bine și fără carne, cu brânzeturi, cu ouă. Dar a ne hrăni strict numai cu vegetale nu e bine, mai ales pentru copiii în creștere, pentru tinerii și chiar pentru adulții care depun eforturi fizice sau intelectuale intense.

Reporter Făclia: An de an, absolvenți foarte bine pregătiți ai USAMV s-au remarcat prin activitatea desfășurată în domeniile în care s-au specializat – agricultură, horticultură, zootehnie, medicină veterinară ori tehnologia alimentelor. Cu ce proiecte inovative v-au surprins absolvenții în 2021?

Rector Cornel Cătoi: Tinem permanent legătura cu absolvenții noștri ambițioși. Ne bucurăm când îi vedem angajați în afaceri de renume, în mari clinici veterinare din țară și din străinătate, în cunoscute companii producătoare de utilaje pentru industria alimentară și pentru agricultură, ca tehnologi foarte buni, ca vinificatori, ori în calitate de membri în comisii de la Bruxelles sau în structurile de conducere ale unor însemnate societăți științifice de profil. Unul dintre absolvenții noștri este reprezentantul pentru România în toate specializările în Medicina Veterinară. Cadrele noastre universitare au în vedere în primul rând cultura calității pe care o deținem și o transmitem studenților noștri.

Reporter Făclia: USAMV deține, de un an, și o plantație viticolă de 65 de hectare la Apoldu de Sus, în județul Sibiu. O suprafață de trei hectare este rezervată soiurilor vechi autohtone Iordana și Chasselas. USAMV are acum în palmares și propriile vinuri din producția de struguri a anului 2020. E vorba de 10 vinuri dintre care 4 sunt soiuri pure – Sauvignon Blanc, Traminer Roz, Riesling Italian și Pinot Gris – iar 6 sunt cupaje, în două colecții, Academicum și Aurum Terras. „In vino veritas“?

Rector Cornel Cătoi: Este greu să nu faci comparații. Gusturile se dezvoltă prin comparații, toată viața noastră se bazează pe analogii, pe similitudini. Ne bucurăm că, într-un timp relativ scurt, adică un an, am adus via la nivelul așteptărilor noastre. Am reușit să facem și o cramă cu o capacitate de 100.000 de litri. Am început îmbutelierea vinului de anul trecut. Și am cumpărat terenuri lângă Miercurea Sibiului pentru construirea unui complex cu locuri de cazare și de masă pentru studenți. Vom face și o cramă modernă pentru a putea procesa întreaga cantitate de struguri recoltați, din care vor rezulta aproximativ 400.000 de litri de vin anual. Vinurile noastre de Apoldu sunt dintre cele mai bune din țară, au un specific legat de această zonă productivă a Transilvaniei, cu foarte puține zile de ceață, sol propice, insolație bună, temperaturi mai ridicate cu 2-3 grade Celsius, comparativ cu regiunile învecinate. Și iernile sunt mai blânde, cu risc mic de îngheț. Ies vinuri savuroase, cu aciditate mai mare, dar cu o prospețime deosebită. Și nu pot să nu evidențiez calitatea minunată a strugurilor din soiurile cultivate în vie și mai ales din clonele cu un parfum remarcabil. La noi în vie sunt trei clone diferite de Muscat Ottonel. Din combinarea unor astfel de clone ies vinurile cele mai bune.

Continuăm să avem un bun ritm de activitate și în stațiunile noastre de cercetare științifică. La Cojocna se face producție vegetală de calitate și sunt bine gospodărite fermele de bovine, ovine, suine și de păsări. Laptele de vacă integral de Cojocna nu e smântânit, noi nu facem mozzarella din el, cum fac alții. Este un lapte ecologic. Chiar în aceste zile am trecut și la îmbutelierea de ulei de floarea soarelui presat la rece, din floarea soarelui cultivată ecologic la noi în stațiune. La Stațiunea de Cercetăti Horticole am început, în colaborare cu alte instituții și cu un Club Rotary, suita plantărilor de pomi fructiferi, primul hectar fiind cel cu mai multe soiuri de piersici. Vom vedea care merg mai bine. Cu studenții noștri am plantat meri și peri și ne vom extinde suprafețele pomicole, în continuare. Am curățat serele de pe vremuri, nefuncționale deocamdată. Avem o colecție de mare valoare cu soiuri create în ani și ani la Cluj, avem și o colecție de elite pentru a realiza noi soiuri. Am început de anul trecut și recuperarea unor genotipuri de soiuri vechi din Transilvania, cu producție mai târzie, dar cu rezistență mai mare la boli și la înghețuri. Aceste producții ar merge perfect pentru industrializare, pentru sucuri ecologice. Le vom putea oferi copiilor o altenativă bio la sucurile colorate chimic din comerț. Gusturile se formează prin educație.

Un proiect important care se va derula cu sprijin din fonduri europene se referă la dezvoltarea competențelor antreprenoriale. Vom pregăti pe acest segment, mai mulți studenți din anii terminali de la licență, masterat și doctorat, încurajându-i să dezvolte proiecte de afaceri. Prin evaluare, vom face și selecția proiectelor care vor fi finanțate din bani europeni, cu fonduri între 40.000 și 80.000 de euro pentru implementarea propriilor afaceri.

Carmen Fărcașiu

 

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut