Ursula von der Leyen în vizită la Kiev

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a ajuns sâmbătă la Kiev pentru o nouă vizită consacrată ambiţiilor Ucrainei de aderare la UE şi reconstrucţiei, relatează AFP.

„M-am întors la Kiev pentru a mă întâlni cu preşedintele (Volodimir) Zelenski şi cu premierul (Denis) Şmigal”, le-a spus Ursula von der Leyen jurnaliştilor care o însoţesc în vizită.

„Vom evalua eforturile comune necesare pentru reconstrucţie şi progresul înregistrat de Ucraina pe calea europeană”, a adăugat ea.

Oficialii UE ar urma să se pronunţe asupra chestiunii ambiţiilor europene ale Ucrainei săptămâna viitoare, înaintea unui summit la 23 şi 24 iunie unde ar urma să fie abordat şi acest dosar.

Ucraina cere un „angajament juridic” concret până la finalul lunii iunie din partea europenilor pentru a obţine statutul de candidat oficial pentru aderarea la UE, însă ţările membre sunt extrem de divizate în legătură cu această chestiune.

În timp ce numeroase ţări, în principal din Europa de Est, susţin o aderare a Ucrainei, altele, precum Olanda sau Danemarca, dar şi Germania şi Franţa, care deţine preşedinţia Consiliului UE până la finalul lunii iunie, sunt extrem de rezervate.

Şi chiar dacă Ucraina obţine „statutul de candidat”, acest lucru va lansa un proces de negocieri şi de potenţiale reforme care ar putea dura ani, chiar decenii, înainte de a fi pe punctul de a intra în UE. Mai multe state din UE au atenuat astfel speranţele Kievului la un proces „accelerat”.

Este a doua vizită în Ucraina a şefei Comisiei Europene de la începutul invaziei ruse la 24 februarie. În cadrul precedentei sale vizite, la 8 aprilie, Ursul von der Leyen a dat asigurări că Ucraina are un „viitor european”.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut