Unul dintre strategii guvernării Boc îi face propuneri de reformă lui Iohanis

Un ONG clujean, la care funcţia de vicepreşedinte e deţinută de fostul preşedinte al Agenţiei de Strategii Guvernamentale din guvernarea Boc, vine cu propuneri în întîmpinarea deciziei lui Iohannis de a consulta societatea civilă în vederea încercării de reformare a clasei politice.

Asociaţia Centrul pentru Studiul Democraţiei(ACSD), care funcţionează pe lîngă Facultatea de ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării, susţine că una dintre priorităţi ar fi îmbunătăţirea mecanismelor de reprezentare politică a cetăţenilor.

„În contextul apelului la dialog între societatea civilă şi sistemul politic, lansat de Administraţia Prezidenţială şi susţinut declarativ de partidele politice, constatăm că principala nemulţumire exprimată de cetăţeni în cadrul protestelor este calitatea extrem de slabă a mecanismelor de reprezentare a cetăţenilor de către elitele politice. Acestei teme îi sunt ataşate slogane care se referă la eliminarea corupţiei din viaţa politică, la creşterea transparenţei, la înnoirea clasei politice, la apariţia de noi actori care să se raporteze în primul rând la interesul public”, arată ONG-ul clujean.

Ca răspuns la apelul lui Iohanis şi la doleanţele străzii, ADCD prezintă un set de opt soluţii care ar îmbunătăţi mecanismele de reprezentare. Printre soluţiile identificate de ACSD se numără: implementarea unui sistem electoral bazat pe liste de partid deschise, cu vot preferenţial, pentru alegerea senatorilor, deputaţilor, consilierilor locali, consilierilor judeţeni şi europarlamentarilor; alegerea primarilor în două tururi de scrutin; accesul neîngrădit al observatorilor electorali acreditaţi atît în secţiile, cît şi în birourile electorale; implementarea votului prin corespondenţă pentru a facilita accesul la vot al tuturor cetăţenilor români; transparenţă deplină în finanţarea partidelor şi campaniilor electorale, prin eliminarea plafoanelor pentru donaţii anonime şi prin eliminarea posibilităţii ca împrumuturile să fie secretizate; reducerea numărului de semnături necesar pentru înscrierea partidelor şi candidaţilor independenţi în competiţiile electorale; introducerea posibilităţii ca referendumul să fie organizat şi la iniţiativa cetăţenilor.

„Centrul pentru Studiul Democraţiei consideră că soluţiile la actuala criză politică nu se reduc la înlocuirea unor persoane aflate în funcţii cheie ale statului, ci prin modificări legislative care să conducă la propulsarea în funcţiile publice a unor persoane mai competente, capabile să genereze politici publice mai bune”, arată organizaţia.

Potrivit datelor de la Ministrul Justiţiei, Asociaţia Centrul pentru Studiul Democraţiei a fost înregistrată la Registrul Naţional al Asociaţiilor şi Fundaţiilor în 26 octombrie 2012. Conducerea asociaţiei este asigurată de Gabriela Carmen Greab (preşedinte), iar Gabriel Bădescu deţine funcţia de vicepreşedinte. De precizat că acesta din urmă a deţinut în timpul guvernării Boc funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Agenţiei pentru Strategii Guvernamentale.

În prezent, Bădescu este conferenţiar la Facultatea de şţiinţe Politice, Administrative şi Comunicare a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj şi conduce catedra de ştiinţe Politice. Nu ştim în ce măsură preşedintele Iohanis va ţine cont de propunerile făcute de asociaţia la care Băsescu deţine funcţia de vicepreşedinte, însă cert este că zecile de mii de români care au ieşit în stradă în ultimele zile şi-au arătat revolta faţă de cum a fost condusă ţara, inclusiv în prioada în care conferenţiarul clujean făcea strategii guvernamentale pentru Guvernul Boc.

S.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.