Universitatea Cluj, victorie cu CSM Alexandria

După o scurtă, dar binemeritată vacanță, luni s-a reluat Liga Națională de baschet feminine, cu etapele a 10-a și a 11-a, care s-au desfășurat sub formă de tuneu, la Sfântu Gheorghe și Constanța. Universitatea Cluj a întâlnit, în prima rundă, pe CS Municipal Alexandria, ocupanta locului 9 în clasament. Acesta a fost dealtfel singurul meci pe care fetele antrenate de Ioannis Koukos și Vlad Bota l-au disputat în turneul de la malul mării, în condițiile în care cealaltă adversară, CS Phoenix CSU Simona Halep Constanța nu s-a prezentat din cauza infectărilor cu coronavirus, meciul urmând să fie reprogramat. Secundul Vlad Bota  a prefațat partida: ”Fiind primul turneul al anului, am pornit cu gândul să începem anul în forță, cu două victorii, care să fie de bun augur pentru anul care urmează. Însă, situația actuală ne face să ne deplasăm la Constanța pentru a disputa un singur joc, împotriva echipei din Alexandria. E un joc pe care îl vom trata cu seriozitate și pe care ne dorim să îl câștigăm. După acest turneu ne vom concentra atât pe jocul restant, pe începerea returului și pe Final 4-ul Cupei României”. Universitatea Cluj a confirmat calculele hârtiei și s-a impus cu 72-51. Elevele lui Ioannis Koukos și Vlad Bota au condus după primul sfert cu 28-9 pentru ca în sfertul doi să scadă ritmul de joc (scor 13-18), încheind totuși prima repriză cu un avantaj de 10 puncte.După o nouă perioadă de joc foarte bună, „studentele” au pus pe tabelă, la finalul sfertului 3, o diferență concludentă, 64-35. Chiar dacă CSM Alexandria și-a adjudecat ultimele 10 minute cu 16-8, la final Universitatea Cluj s-a impus la o diferență concludentă, 72-51. Korinne Campbell a fost din nou cea mai bună marcatoare a „studentelor”, cu 26 de puncte, 11 recuperări, 4 intercepții și 2 pase decisive în timp ce Rashida Timbilla și-a trecut în cont 20 de puncte, 13 recuperări, 7 pase decisive și 2 intercepții, reușind de asemenea un capac spectaculos. În condițiile în care cel de al doilea meci al turneului va fi reprogramat din cauza infectărilor cu coronavirus ale echipei CS Phoenix CSS Simona Halep Constanța, Universitatea Cluj ocupă locul 6 în clasament cu 5 victorii și tot atâtea înfrângeri.

 

 

 

Recomandat pentru dvs.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la conținut