Universitatea ”Babeş-Bolyai”, prima din România în clasamentul Times Higher Education

Universitatea ”Babeş-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca se situează pe cea mai bună poziţie între instituţiile de învăţământ superior româneşti în clasamentul Times Higher Education (THE).

„Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) ocupă cele mai multe şi mai bune poziţii în ranking între universităţile româneşti incluse în prestigiosul clasament Times Higher Education (THE) pe domenii academice . Din cele 11 domenii analizate în clasamentul Times Higher Education, UBB a fost inclusă în rankinguri în 9 domenii academice”, se arată într-un comunicat trimis, joi, de reprezentanţii universităţii.

În domeniul psihologie, UBB este prima şi singura universitate din România inclusă în clasament, ocupând poziţia 401-500 la nivel internaţional. La fel, în domeniul educaţie, UBB este prima şi singura universitate din România, situându-se în intervalul 401-500 la nivel internaţional.

În domeniul Arte şi Ştiinţe umaniste, UBB este prima universitate din ţară, ocupând poziţia 401-500 la nivel internaţional, iar în domeniul Inginerie şi Tehnologie, aceasta ocupă cea mai înaltă poziţionare la nivelul universităţilor din România, locurile 401-500 la nivel internaţional.

Tot pe primul loc din România se situează şi în domeniul Ştiinţe fizice (801-1000 la nivel internaţional).

Alături de Universitatea Bucureşti ocupă poziţia 601-800 la nivel internaţional în domeniul Ştiinţele vieţii, alături de Universitatea Tehnică din Cluj ocupă locurile 601-800 în domeniul Informatică, iar în domeniul Ştiinţe economice şi Business, ocupă prima poziţie în România, alături de Universitatea din Bucureşti, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi Academia de Studii Economice (locurile 601+ la nivel internaţional).

De asemenea, UBB ocupă a doua poziţie în România la Ştiinţe sociale şi poziţia 601+ la nivel internaţional.

„Mă bucur să văd că, din 11 domenii academice, UBB intră în rankingurile internaţionale în 9 domenii, din care în 8 pe prima poziţie în ţară, iar în 5 dintre acestea se află singură pe poziţia 1 în ţară, fără a partaja locul cu altă universitate. UBB rămâne astfel cea mai complexă universitate a ţării, cu cea mai bună vizibilitate şi cel mai mare impact în clasamentul THE pe domenii academice. Faptul că ocupăm prima poziţie în ţară în domeniul inginerie şi tehnologie şi 401-500 la nivel mondial arată că angajamentul UBB în această direcţie, început programatic din 2016, începe să aibă recunoaştere internaţională. Deşi nu suntem o instituţie medicală, sper ca, în viitor, UBB să fie prezentă şi în domeniul Clinic/Preclinic/Sănătate, prin noua Şcoală academică de sănătate creată în acest an (School of Health). De asemenea, sper ca dreptul clujean să fie primul program de drept din România care accesează în viitor acest ranking de referinţă”, a declarat rectorul UBB, Daniel David.

Recomandat pentru dvs.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Skip to content