Unirea Principatelor Române, marcată la Turda și Dej

Turdenii sunt așteptați să participe la manifestările dedicate Zilei Unirii Principatelor Române. Primăria Municipiului Turda organizează în data de 24 ianuarie 2024, începând cu ora 16 la Fabrica de Teatru, un eveniment folcloric, care include un recital de canto cu participarea Clubului de Canto ARIA, recital de canto Monica Pîrlea precum și prezentări ale ansamblurilor folclorice Țarina, Datina Turdeană, Potaissa Turda.

Manifestările se vor încheia la ora 18 cu HORA UNIRII.

Și la Dej sunt programate o serie de activități dedicate zilei de 24 ianuarie.

Primăria municipiului Dej în colaborare cu Cercul Metodic al profesorilor de istorie organizează marți, 23 ianuarie 2024, evenimente dedicate Unirii Principatelor Române din ianuarie 1859. Astfel la Centrul Cultural ,,ARTA”, între orele 12:00-12:40 va avea loc Simpozionul cu tema: „domnia lui Alexandru Ioan Cuza”. În cadrul evenimentului va vorbi Prof. Constantin Albinetz despre Contextul internațional al unirii Principatelor Române iar prof. Huza Valeria va prezenta Domnia și reformele lui Alexandru Ioan Cuza. Cei prezenți vor putea asista lasceneta intitulată Al. Ioan Cuza: OMUL și FAPTA, realizată de elevii Liceului Teoretic ,,Al. Papiu Ilarian”, prof. coord. Almășan Alexandrina și Prodan Marius

Va urma un moment artistic susținut de corul Liceului Teoretic ,,Al. Papiu Ilarian”, prof. Nan-Farkas Kinga iar între orele 12,40-13, în Piața Bobâlna va fi un moment Hora Unirii cu participarea elevilor, profesorilor și a participanților la simpozion.

La Muzeul Municipal Dej, de la ora 10, în Sala Multimedia va rula mini documentarul, producție a TVR, „Unirea Principatelor Române din 1859”. Mini documentarul este al doilea episod din proiectul „Unirile Românilor”, proiect dedicat Centenarului Marii Uniri, în care Radu Găină şi echipa lui își propun un documentar dedicat Unirii Principatelor Române din 24 ianuarie 1859.

De asemenea, la Biblioteca Municipală Dej, de la ora 10 va fi deschisă expoziția de carte ,,Unirea Principatelor Române” din 24 ianuarie 1859.

 

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut