Unicitatea unei seri alături de Vlad Răceu și Cristian Mandeal

Încă o seară excepțională la Filarmonica clujeană! Încă o seară care nu se va uita deloc. Încă o seară cu valoare de unicat. Încă o seară în care am văzut un public mulțumit!

De unde această unicitate, de unde reușitele? În primul rând, din programul serii, bine gândit și foarte, foarte bine materializat artistic. Și când afirm acest lucru am în vedere programul în care au fost incluși trei compozitori germani, Max Richter (n. în Germania, stabilit ulterior în Marea Britanie), Max Bruch (cunoscut mai mult pentru Concertul pentru vioară și orchestră nr 1 în sol minor op 26) și Max Reger (cunoscut mai mult pentru lucrările pentru orgă), compozitori puțin prezenți în programele de concert. Mai trebuie avute în vedere următoarele: Max Richter este exponentul revoluției post-minimaliste electronice la granița cu muzica clasică, Max Bruch rămâne un romantic convins, în timp ce Max Reger rămâne tributar romantismului german și neo-clasicismului deopotrivă. În fine, cei trei compozitori au fost prezentați în seara de vineri 12 ianuarie, prin piese prea puțin cunoscute. O altă cheie a unicității se regăsește în opțiunea pentru scenografie la The New Four Seasons, început de concert în black and white ingenios conceput, ce sugerează impactul mediului celor patru anotimpuri, melanj între baroc și modern, de o factură cu totul apare, incitantă și interesantă. În fine, nu în ultimul rând, reușita înseamnă prezența pe scena de concert-alături de o Orchestră fenomenală- a doi muzicieni de sobră ținută, Cristian Mandeal și Vlad Răceu.

Din Max Richter (n. 1966) s-a optat pentru The New Four Seasons. Vivaldi Recomposed (Primăvara, Vara, Toamna, Iarna), compusă în 2012 (primă audiție la 31 octombrie, 2012, la Barbican Centre, Anglia). Din originalul lucrării lui Vivaldi (să nu uităm că Anotimpurile sunt compuse între 1718 și 1720), Richter păstrează un sfert, intens, esențializat și riguros. Linia melodică, armonică și instrumentală, are în violonistul Vlad Răceu solistul ideal,  care știe să pună în valoare prin sonorități ample, luminoase și grave, prin tehnică și discurs ideatic clar și logic, transformarea, schimbarea, trecerea de la un anotimp la altul.

Nu uit bisul acordat cu generozitate și aplaudat la scenă deschisă,  partea a 3-a din lucrarea Flight-Concerto for Violin a  compozitorului britanic Oliver Davis (52 ani), concert pentru vioară și instrumente cu corzi, pizzicato de mare efect în rândurile celor prezenți. Vlad Răceu ne-a oferit două admirabile și de neuitat momente solistice.

Max Bruch (1838-1920) a fost prezent prin Serenada pe teme populare suedeze pentru orchestră de coarde (Marsch/Allegro moderato, Andante, Allegro, Andante sostenuto, Marsch/Allegro moderato), compusă în 1916. Lucrarea este evocatoare, de o anumită încărcătură contextuală, nuanțele trimițând la dansurile și melodiile populare suedeze, generatoare de stări și situații generice. Sunt de remarcat  robustețea și vigoarea părților de allegro, lirismul elevat din andante, un cu totul altul decât în amintitul Concert pentru vioară nr 1.

Max Reger (1873-1916) a fost o adevărată surpriză, Variațiuni și Fugă pe o temă de Mozart op 132 (Temă/Andante grazioso, 8 variațiuni, Fuga/Allegretto sostenuto), lucrare compusă în 1914, cu primă audiție în februarie 1915, la Berlin, cu Max Reger la pupitrul dirijoral. Sursa de inspirație este Sonata pentru pian în la major K 331, prima parte, sonată compusă de Mozart în 1783. Revin la Variațiunile și Fuga pe o temă de Mozart,  lucrare viguroasă, robustă tematic, expresivă prin și în toate momentele sale. Cu un plus prin gradarea sonorităților spre finalul incandescent.

Cristian Mandeal are un stil și un mod personal de a se apropia de fiecare lucrare în parte,  într-o concepție unitară  valabilă pentru toate piesele simfonicului din 12 ianuarie. Universul armonic creat este bogat, judicios gradat, urmare a unor gesturi dirijorale sobre, calculate, reținute în multe momente. Sunt înclinat să vorbesc și despre un control afectiv al Maestrului Mandeal, reușit și cu largul concurs și sprijin al Orchestrei (sonorități îngrijite, răspuns prompt la intențiile dirijorale…), tot unitar care a vibrat alături și împreună cu cei prezenți.

Demostene Șofron

Foto Cristina Rădulescu