UNICEF: Acord între patru mari universități pentru creșterea numărului de locuri destinate viitorilor asistenți sociali

Colegiul Național al Asistenților Sociali (CNASR), UNICEF în România, Universitatea din București, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași și Universitatea de Vest din Timișoara au semnat, la sfârșitul săptămânii trecute, un acord pentru dezvoltarea și promovarea unui cadru de politică publică ce vizează creșterea numărului de asistenți sociali cu precădere în zonele rurale, împreună cu facilitarea accesului la învățământul superior pentru persoanele având atribuții de asistență socială deja active în domeniu.

Potrivit UNICEF, numărul total necesar de asistenți sociali licențiați este estimat la 11.100, iar 70% dintre angajații din sistemul de asistență socială nu au studii în domeniu.

Semnatarii își propun ca, până în 2030, furnizarea serviciilor sociale complexe să fie realizată numai de către asistenți sociali, așa cum sunt definiți în Legea 466/2004, pentru asigurarea calității corespunzătoare a acestor servicii.

„Prin protocolul semnat săptămâna trecută, începând cu acest an vor fi introduse etapizat programe specifice pentru consolidarea forței de muncă din domeniul serviciilor sociale la nivel local. Un exemplu este cel al programelor care vizează creșterea numărului de locuri pentru învățământul la distanță, astfel încât să se ajungă la cel puțin 500 locuri la nivel național. Un alt obiectiv al acordului se referă la colaborarea pentru dezvoltarea competențelor și a capacităților pentru cercetare, pregătire și supervizarea pentru profesiile forței de muncă din serviciile sociale, incluzând promovarea Codului privind practica asistentului social” – informează UNICEF în România.

Aceeași sursă amintește că, în prezent, în România există un deficit de angajați în sistemul de asistență socială și disparități semnificative între numărul de angajați din mediul rural și cel urban (1,27 de angajați pe localitate în rural față de 5,75 în urban). De asemeni, aproximativ 70% dintre angajații din sistemul de asistență socială nu au studii în domeniu. Din cele 3.187 de unități administrativ-teritoriale (UAT) din România, 2.060 (64,6%) nu au nici un furnizor de servicii sociale acreditat, iar 2.302 de UAT-uri (72,2%) nu au nici un serviciu social licențiat.

Pentru a acoperi nevoile grupurilor vulnerabile la nivel național ar fi necesare 8.430 servicii sociale, iar pentru acoperirea cu personal calificat a acestor servicii, ar fi nevoie de 22.644 de specialiști. Numărul total necesar de asistenți sociali licențiați este estimat la 11.100. În cadrul CNASR sunt înregistrați în prezent 10.235 asistenți sociali – precizează sursa citată.

„Facultatea de Sociologie și Asistență Socială de la UBB Cluj-Napoca susține obiectivele declarate ale acordului de parteneriat: dorește consolidarea forței de muncă din domeniul serviciilor sociale la nivel rural, promovează creșterea numărului de asistenți sociali în special în mediul rural și susține persoanele care activează în serviciile sociale să se califice ca asistenți sociali. Încearcă să facă acest lucru mai ales prin programul de învățământ la distanța al facultății, care în ultimii 12 ani a avut peste 300 de licențiați în asistență socială, ce se adaugă celor din programul de învățământ la zi. Încercăm să dezvoltăm competențe și abilități folosindu-ne de specificul UBB: orientare spre tradiția de excelență și integrând noua pedagogie universitară a UBB”, declară conf. univ. dr. Paul-Teodor Hărăguș, decan al Facultății de Sociologie și Asistență Socială – UBB, citat într-un comunicat al UNICEF România.

M. TRIPON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut