Unde sunt femeile din politică?

Subiectul egalității de gen în politică e vechi, dar el a revenit, zilele trecute, în actualitate, odată cu o afirmație a președintelui PNL, Nicolae Ciucă. Premierul a transmis că liberalii vor susţine „în continuare” cât mai multe femei în funcţii de primari, de preşedinţi de Consiliu judeţean, parlamentari, consilieri locali şi judeţeni. Deși liderii partidelor politice se bat cu pumnii în piept că egalitatea de gen este o prioritate pentru ei, în realitate, cifrele ne arată că ar fi loc de mai bine. Spre exemplu, în Parlamentul României, doar 18% sunt femei, după cum atrag atenția unele doamne din politica clujeană.

„Pentru toate partidele din România, egalitatea de gen în funcțiile politice trebuie să fie o prioritate, așa cum este și pentru USR, care a avut în vedere la stabilirea candidaților criterii specifice de selecție și acțiuni de încurajare a femeilor să candideze. Din păcate, în România la acest moment avem doar declarații ale unor politicieni (bărbați) care își propun să acorde o importanță mai mare acestui aspect, dar nu vedem acțiuni concrete în acest sens.  La fel ca în alte domenii profesionale, unde bărbații au acces mai ușor la funcții de conducere și remunerații mai consistente și în politică este la fel. De exemplu, în componența Parlamentului României, doar 18% sunt femei, în condițiile în care demografia ne arată că în România sunt 51% femei.

În grupul parlamentar USR – proporția femeilor este de 20%, dar la nivelul unor consilii locale sau județene numărul femeilor crește (în Consiliul Local Cluj-Napoca și Consiliul Județean Cluj, USR are 40% femei); din păcate, ponderea femeilor scade mult în zona rurală. USR rămane consevent principiilor sale referitoare la egalitatea de șanse. Consider că femeile trebuie încurajate să contribuie cu competența si calitățile lor la toate nivelurile vieții publice și în toate deciziile care țin de o guvernare eficientă și productivă atât la nivel local, cât și central”, a declarat președintele USR Cluj, Camelia Sălcudean.

Pe de altă parte, consilierul local PNL, Loredana Pop, aflată în prezent la al treilea mandat în acest for, subliniază că PNL a promovat și susținut mereu femeile în acest domeniu, mai mult al bărbaților.

„La nivelul municipiului Cluj-Napoca, În PNL, sunt promovate femeile. La fel și la nivelul Consiliului Județean Cluj, dar și în alte funcții de la nivelul administrației publice locale, centrale. Chiar pe lista de consilieri locali, județeni au fost foarte multe candidate. Desigur, nu toate au reușit să prindă un loc eligibil, dar noi nu avem o politică discriminatorie la Cluj-Napoca și cu atât mai puțin la nivelul județului Cluj. Spre exemplu, la Consiliul Local sunt două femei, în CJ sunt cinci, iar în BPN sunt patru. De asemenea, o avem pe Irina Munteanu prefect, pe Marinela Marc la Inspectoratul Școlar Județean, în conducere”, a declarat Loredana Pop.

Și social democrații clujeni punctează că promovarea femeilor în politică a fost mereu o prioritate pentru ei.

„Partidul Social Democrat este un militant activ al egalității între cetățeni și drepturilor. Prin programele și reformele noastre susținem echitatea și luptăm pentru combaterea discriminării bazate pe gen. Personal consider această inițiativă favorabilă (n.red- de a susține în continuare femeile în politică), fiind una pe care Partidul Social Democrat Cluj a inițiat-o deja în interiorul partidului. Perspectiva actuală adoptată și de Partidul National Liberal reprezintă un pas spre modernizate și normalizare a societății, migrând astfel de la o societate patriarhală la una bazată pe echitate. În ceea ce privește viața politica consider vitală echilibrarea forului decizional”, a spus liderul PSD Cluj, Alexandru Cordoș.

Discriminarea trebuie să dispară

Nicolae Ciucă a adăugat că e”un ferm” susţinător al egalităţii de gen şi va continua să fie un suporter al protejării şi promovării drepturilor femeilor.

„Discriminarea trebuie să dispară din vocabularul unei societăţi moderne, deoarece egalitatea dintre femei şi bărbaţi este o condiţie de bază într-o ţară cu adevărat europeană. România a făcut numeroase progrese în această privinţă, dar este nevoie în continuare să eliminăm prejudecăţile privind rolurile pe care femeile şi bărbaţii le au în societate”, a completat Nicolae Ciucă.

Anca M. COLIBĂȘANU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut