Unde se situează clujenii în calsamentul vânzătorilor de pe OLX

Datele colectate de site-ul de anunțuri generaliste OLX arată că, în primul semestru al acestui an, a înregistrat peste un milion de livrări pe întreg teritoriul țării, în urma tranzacțiilor din platformă între diverși cumpărători și vânzători.

Topul celor mai activi expeditori include orașele București (55% din totalul de livrări), Oradea (4,5%), Arad (3,7%), Timișoara (3,2%) și Brașov (2,2%), și județele: București (55%), Bihor (5%), Timiș (4,3%), Arad (3,8%) și Cluj (3%).

Topul celor mai activi destinatari este dominat tot de București, care conduce din nou detașat, cu aproximativ 30% din totalul livrărilor, Capitala fiind urmată de Brașov (3%), Iași, Constanța și Cluj-Napoca, fiecare cu un procent de 2,9%. Situația este similară și în cazul județelor destinatare: București (30%), Cluj (4,4%), Timiș (4,1%), Iași (3,4%) și Brașov (3,3%).

În cadrul a două categorii cheie din platformă – “Electronice și electrocasnice”, “Modă și frumusețe”, valoarea medie a unui produs expediat ajunge la 474 lei, respectiv 239 lei. Valoarea cea mai mică pentru produsele puse la vânzare în cele două categorii este de 20 lei, iar printre articole se numără mouse-uri de gaming ori rucsac pentru dronă, îmbrăcăminte și încălțăminte pentru bărbați, accesorii, și haine pentru gravide. Valoarea celor mai scumpe produse expediate se ridică la 5.000 lei, iar printre articole regăsim telefoane mobile, espressoare, aparate foto și accesorii de lux.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut