Unde-i locul lui Avram Iancu în Turda

Municipalitatea turdeană continuă programul de modernizarea și revitalizare a centrului istoric al orașului. În acest context, s-a ales relocarea statuii lui Avram Iancu pentru a-i da o mai mare vizibilitate eroului Revoluției de la 1848-1849. Monumentul ar urma să fie amplasat în partea nordică a Bisericii Romano-Catolice. Primarul Cristian Matei spune că relocarea statuii a fost propusă de specialiști în urbanism și în patrimoniu, precizând că demersul era firesc deoarece parcursul pe strada Avram Iancu, de la nord la sud, se va termina chiar în fața statuii lui Avram Iancu, conferind astfel o valoare simbolică pentru intrarea în centrul istoric al municipiului Turda.

 

În urma unor eforturi susținute în procesul de absorbție al finanțărilor europene în exercițiul financiar 2014-2020, UAT municipiul Turda a obținut finanțarea pentru obiectivul de investiție ,,Revitalizarea spațiului pietonal din central istoric al Municipiului Turda”, proiect aflat actualmente în implementare, lucrările de execuție desfășurându-se în conformitate cu autorizația de construire nr. 9/10.02.2022, cu proiectul autorizat, cu avizele eliberate de către instituțiile competente avizatoare și cu hotărârile Consiliului local al municipiului Turda, referitoare la acest obiectiv de investiție.

Anterior lucrărilor de execuție au fost prestate serviciile de proiectare în fazele DALI, DTAC și PTE, de către specialiști în arhitectură, urbanism, istorie, inginerie și nu numai, pentru fiecare etapă de proiectare în parte fiind obținut avizul Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice nr.3, din cadrul Direcției Județene pentru Cultură Cluj.

Relocarea statuii lui Avram Iancu în partea nordică a Bisericii Romano-Catolice a fost propusă de către specialiștii din echipele de proiectare și a fost avizată de către membrii Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice nr.3 încă din faza DALI, soluția fiind păstrată și în următoarele faze de proiectare (DTAC și PTE), fiind considerată de către membrii comisiei ca un fapt pozitiv, deoarece, în poziția actuală, statuia este percepută dinspre centrul pieței pe un fundal ce o dezavantajează din cel puțin următoarele considerente: este suprapusă peste fațadele comerciale ale clădirii din fața bisericii (fațade cu cromatică diversă); prin apropierea de statuie, aceasta este văzută parțial peste fațade și parțial peste acoperișul acestora; prin poziționarea în imediata ei apropiere, este văzută peste acoperișurile menționate și peste fațada bisericii. Rezultă astfel că acest fundal schimbător în parcursul către statuie, nu este de natură să ofere monumentalitatea necesară acesteia”, a transmis Primăria Turda.

S-a concluzionat ca statuia se va percepe mult mai bine pe fondul neutru al fațadei gotice a Bisericii Romano-Catolice, decât suprapusă fațadelor colorate ale căsuțelor din fațada sudică a Bisericii Romano-Catolice. Statuia amplasată de cealaltă parte a bisericii va fi percepută de la o distanță considerabilă, marcând intrarea dinspre Cluj în centrul istoric al municipiului Turda, fiind amplasată cu fața la direcția de circulație care conduce traficul spre centru și nu cu spatele, cum este acum. Suprapunerea peste fațada nordică a Bisericii, fațada simplă, sobră și fără decorații și ferestre, asigură un cadru ce oferă o percepție ce potențează caracterul monumental al statuii”, a explicat pentru Făclia primarul Cristian Matei.

Reprezentanții primăriei turdene spun că relocarea statuii apare ca firească datorită faptului că parcursul pe strada Avram Iancu, de la nord la sud, se va termina chiar în fața statuii lui Avram Iancu, conferind astfel o valoare simbolică pentru intrarea în centrul istoric al municipiului Turda.

Demersul municipalității turdene vizavi de statuia „Crăișorului Munților” a alertat conducerea Societății Cultural Patriotice „Avram Iancu”. Reprezentanții organizației culturale spun că prin relocarea statuii, „piața centrală a orașului va fi seacă, fără viață și fără un monument reprezentativ pentru administrația românească de la Marea Unire și până astăzi”.

Considerăm că spațiul generos al pieței și viitoare zone pietonale vă oferă posibilitatea de a păstra statuia lui Avram Iancu pe actuala locație și de a-l aduce în piață și pe Andrei Șaguna, pentru a întări imaginea de autoritate românească în municipiul Turda”, a transmis Tiberiu Groza, președintele Societății Cultural patriotice „Avram Iancu” .

Statuia lui Avram Iancu a fost realizată în iulie 1998 de sculptorul Ilarion Voinea, în colaborare cu Emil Crețu din Cluj-Napoca, Adrian Mitran si Daniel Sandu. A fost transpusă în bronz la Turnătoria Metalul Cluj. Monumentul are o înălțime de 3,5 m și a fost ridicat cu ocazia aniversării a 150 ani de la Revoluția de la 1848. Pe soclu apare inscripția: „Unicul dor al vieții mele este să-mi văd națiunea fericită”.

Lucrările de modernizare a pieței centrale din Turda sunt cuprinse în proiectul ”Revitalizarea spațiului pietonal din centrul istoric al Municipiului Turda, construire autobază și amenajare park and ride”- Lot 1 –Revitalizarea spațiului pietonal din zona centrală a municipiului Turda.

Proiectul urmărește realizarea următoarelor obiective principale: crearea unui spațiu semi-pietonal partajat (‚shared-space’) dedicat atât pietonilor și persoanelor care utilizează bicicleta, cât și transportului public urban și traficului rutier (mult diminuat); modernizarea completă a zonei pietonale din centrul istoric, înlocuirea dalelor existente cu dale din piatră naturală; construirea/amplasarea unor noi obiecte de mobilier urban; construirea unei fântâni interactive; plantarea unui număr de 80 arbori maturi cu grad ridicat de retenție a CO2; modernizarea stației de autobuz de pe traseul analizat și amplasarea/înființarea uneia noi în Piața Republicii la numărul 15; implementarea sistemului de Închiriere a bicicletelor; și lucrări privind îmbunătățirea siguranței pietonilor și a participanților la trafic.

Primarul Cristian Matei spune că va fi cel mai frumos centru istoric din România.

C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut