Unde dai şi unde crapă: Patronatul din turism – nemulţumit de modificarea structurii anului şcolar

turismAsociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) susţine că modificarea structurii anului școlar 2015-2016 afectează industriea turismului, cauzînd pagube financiare turoperatorilor români și turiștilor.

ANAT consideră că săptămîna în plus de vacanță din ianuarie, noua vacanță din februarie, şi zilele în plus de școală din iunie, stabilite “în mod arbitrar” de Ministerul Educației, fără consultarea mediului privat și a antreprenorilor din turism, aduce deservicii agențiilor de turism și hotelierilor.
”Schimbarea structurii anului școlar se face controlat, după discuții inclusiv cu reprezentanții din turism, pentru că perioadele de vacanțe sînt extrem de importante pentru toți care activează în această industrie. Nu doar că nu am fost consultați, nu a fost făcută o consultare publică, proiectul nu a fost în dezbatere publică, ci publicat tacit în Monitorul Oficial, cu patru zile înainte de începerea anului școlar 2015-2016, punîndu-ne în fața unui fapt împlinit”, a afirmat Aurelian Marin, președinte al Asociației Națioale a Agențiilor de Turism (ANAT).
Conform unui comunicat al ANAT, aproximativ 10.000 de sejururi au fost deja contractate pentru perioada vacanței de iarnă, agențiile de turism au, pentru sezonul de iarnă 2015-2016, depozite nerambursabile la partenerii hotelieri din România și străinătate, stabilite conform fostei programe școlare. De asemenea, ANAT afirmă că clienții au achitat pachetele turistice, acestea fiind nerambursabile conform contractelor deja semnate deoarece au fost achiziționate la prețuri de early booking. “Cu alte cuvinte, nu vor pierde bani doar turoperatorii, ci și clienții lor. Sînt măsuri luate în pripă, fără consultare cu operatorii din turism, mai ales că au avut loc discuții între autorități și patronatele noastre, în această vară, cu privire la începerea anului școlar.”, apreciază Lucia Moraru, prim – vicepreședinte ANAT.
În comunicatul ANAT se mai precizează că parteneriatele cu hotelierii români și străini, realizarea pachetelor pentru sezonul de iarnă 2015-2016 sînt efectuate cu un an înainte, pentru a putea oferi turiștilor cele mai bune tarifem şi a le permite achiziționarea de vacanțe prin early booking, la prețuri avantajoase. Pe de altă parte, ANAT nu este de acord nici cu prelungierea anului școlar pînă aproape de finalul lunii iunie. “Charterele vor începe operarea mai tîrziu, aproape de vîrful de sezon și, prin urmare, vor fi mai scumpe, iar acest lucru îl va simți tot turistul. Mai mult, terminarea școlii la finalul lunii iunie va afecta vacanțele pe litoralul românesc care începuse să fie populat la debutul sezonului estival. Este a doua oară, în ultimii ani, cînd data de terminare a anului școlar este modificată, mutîndu-se tot mai mult către finalul lunii iunie”, mai afirmă Aurelian Marin.
Reprezentanții ANAT consideră că “lipsa de comunicare cu asociațiile din turism denotă lipsa de interes a autorităților pentru susținerea turismului românesc”.

V.D.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.