Un zîmbet şi o floare pentru toate mămicile din Dej

Zimbet Dej-5Miercuri, 6 martie, la Muzeul Municipal Dej a avut loc vernisarea expoziţiei de pictură şi desene „Un zîmbet, o floare”, dedicată primăverii şi, în special, Zilei de 8 Martie.

Organizată de Cercul metodic al profesorilor de desen din Dej şi Muzeul Municipal, sub egida Primăriei şi Consiliului local, manifestarea, ajunsă la a 8 – a ediţie, a reunit cele mai bune lucrări ale elevilor claselor V – VIII de la Şcoala Gimnazială Nr. 1, Şcoala „Mihai Eminescu”, Şcoala „Avram Iancu”, Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu”, Liceul Teoretic „Al. Papiu Ilarian” şi Clubul Copiilor, acesta din Zimbet Dej-3urmă, cu desenele celor mai tineri dintre expozanţi (7-9 ani).

Juriul, prezidat de Anca Bogdan şi format din profesorii Silvia Pop, Loredana Tomşa şi Laura Constantin, a acordat premii pentru compoziţie, cromatică, grafică, tehnici picturale, interpretarea temei şi originalitate. Premiile au fost înmînate laureaţilor de către directorul muzeului, prof. Constantin Albinetz, diplome fiind acordate şi profesorilor implicaţi în organizarea acestei expoziţii.

O expoziţie care – aşa cum a declarat prof. Constantin Albinetz, are menirea de a încuraja creativitatea copiilor, oferindu-le totodată un cadru adecvat pentru a se exprima prin artă. Şi, cine ştie, poate printre expozanţii de astăzi, se află un viitor mare pictor sau grafician…

Pînă atunci însă, părinţii sînt invitaţi să vadă lucrările copiilor lor, expoziţia fiind deschisă pînă la data de 22 martie.

M. Vaida

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.