Un tânăr din Sâncraiu băut a ajuns cu ATV-ul în șanț

Polițiștii din cadrul Poliției orașului Huedin – Compartimentul Rutier au reținut, la data de 13 iunie 2025, pentru 24 de ore, un tânăr de 28 de ani, din comuna Sâncraiu, după ce acesta a fost implicat într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale, fiind sub influența băuturilor alcoolice, informează reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Cluj.

Citând aceleași surse, din verificările efectuate la fața locului, s-a stabilit că la aceeași dată, în jurul orei 20.00, bărbatul ar fi condus un ATV pe drumul comunal DC126, din direcția DN1R spre localitatea Sâncraiu. Într-o curbă la stânga, acesta nu ar fi adaptat viteza de deplasare, pierzând controlul asupra vehiculului și intrând într-un șanț de pe marginea carosabilului. „În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei. În baza probatoriului administrat, acesta a fost reținut pentru 24 de ore.”, anunță polițiștii clujeni. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

T.S.

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.