Un nou spectacol cu IMPACT, la Dej

La Centrul Cultural „Arta” din Dej a avut loc miercuri, 8 aprilie, un spectacol organizat de Clubul IMPACT Phoenix Dej din cadrul Liceului Teoretic „Al. Papiu Ilarian”, Spectacol-Impact-1evenimentul fiind o activitate înscrisă în proiectul naţional „Fii parte la Diversitate”.

Proiectul, implementat de Asociaţia ART Fusion, în colaborare cu Fundaţia Noi Orizonturi, are ca scop educarea non formală a tinerilor din cluburile IMPACT, dezvoltînd în rîndul acestora spiritul de voluntariat, simultan cu formarea unor atitudini civice pozitive şi eradicarea atitudinilor discriminatorii, a prejudecăţilor, stereotipurilor şi violenţei.

După o scurtă alocuţiune de deschidere, rostită de prof. Dorina Gherman, directorul Liceului Teoretic „Al. Spectacol-Impact-2Papiu Ilarian”, excelentul spectacol „cu impact”, prezentat de Bianca Irimeş şi Andrei Stan, a adus pe scenă, alături de Spectacol-Impact-4membrii clubului, pe colegii lor de liceu şi nu numai, care şi-au demonstrat talentele artistice, inventivitatea şi creativitatea, demonstrînd totodată că diversitatea, ca şi acceptarea acesteia, se poate manifesta sub multe forme şi prin numeroase gesturi, profund umane.

Trupa „Micii muzicieni”, Trupa „Memorium”, soliştii Anca Chira, Camelia Rădilă, Raul Ţigăuan, Bogdan Sebastian, Bora Octavian şi alţii, alături de instrumentiştii pregătiţi de profesorii Kinga Nan Farcaş şi Horaţiu Bujor au fost vedetele spectacolului, dar şi designerii care, utilizînd materiale reciclabile, au prezentat o excentrică şi mult aplaudată paradă a modei.

După prima etapă a proiectului consacrat diversităţii, Biblioteca Vie, desfăşurată anul trecut în Spectacol-Impact-0noiembrie, spectacolul de miercuri (prezentat în cadrul activităţilor „Şcoala altfel”) a constituit un preambul la următoarea activitate de proiect, Campania Stradală. Aceasta va avea loc în luna mai şi este destinată promovării antidiscriminării şi respectării drepturilor omului.

În fine, merită amintit faptul că reţeaua naţională IMPACT din care face parte şi clubul dejean, cuprinde peste 150 de Cluburi de Iniţiativă Comunitară pentru Tineri şi este cea mai mare şi activă mişcare civică de tineret din România, cu peste 3500 de membri şi peste 500 de voluntari: profesori, studenţi, preoţi, asistenţi sociali etc.

M. Vaida

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.