Un nou sistem pentru a prinde hoții de lemne

Noul radar al pădurilor cu ajutorul căruia se pot detecta tăierile ilegale devine funcțional începând cu 1 noiembrie 2020.

Noutatea este că în sistemul informatic trebuie introduse toate produsele din lemn.

Astfel se va putea urmări în timp real prin coordonate GPS orice transport de masă lemnoasă din punctul de încărcare până în cel de descărcare, devenind foarte dificil să mai apară opriri ilegale realizate cu același aviz.

Noua versiune simplifică munca lucrătorilor silvici din teren, potrivit reprezentanților Ministerului Mediului.

„Astfel, se va putea urmări, în timp real, prin coordonate GPS, orice transport de masă lemnoasă din punctul de încărcare până în punctul de descărcare, devenind astfel foarte dificil să mai apară acele escale ilegale realizate cu același aviz. SUMAL 2.0 obligă și la încărcarea de fotografii, din mai multe unghiuri, ale lemnului încărcat, pentru orice transport din România, precum și însemnarea, în pădure, a parchetelor de masă lemnoasă cu coordonate GPS înainte de a se face tăierea. O altă particularitate a sistemului este aceea că se vor putea vedea zilnic toate volumele de material lemnos din orice depozit din țară. În plus, cantitățile de aici vor fi actualizate automat de sistem”, se arată într-un comunicat al Ministerului Mediului.

Peste 100.000 de utilizatori, majoritatea noi, vor începe să opereze în acest sistem, vechea versiune funcționând în paralel până la sfârșitul lunii ianuarie a anului viitor.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut