Un nou scandal în Consiliul Judeţean

Vădita antipatie existentă între preşedintele CJ, Horea Uioreanu şi liderul de grup al consilierilor PDL, Alexandru Coroian, îşi pune aprenta pe activitatea deliberativului judeţean. Unul dintre cele mai importante proiecte de pe ordinea de zi a şedinţei extraordinare a CJ, desfăşurată ieri – cel privind prelungirea contractului pentru modernizarea drumului turistic Răchiţele – Ic Ponor -, a picat la vot, unul dintre motive fiind aceste disensiuni. Nemulţumiţi de faptul că au primit în ultimul moment cele patru proiecte ce trebuiau discutate, dar şi de faptul că propunerea lor de introducere pe ordinea de zi a încă unui proiect a fost respinsă prin vot, consilierii  PDL au părăsit şedinţa la îndemnul lui Coroian. Însă nici în cadrul USL-ului lucrurile nu par să meargă tocmai aşa cum ar trebui, importanţa proiectului fiind evaluată diferit de consilierii PNL şi PSD.

Consilierii PDL au părăsit şedinţa practic înainte ca aceasta să înceapă, imediat după discutarea ordinii de zi. Aceştia s-au declarat nemulţumiţi de faptul că propunerea lor privind introducerea la primul punct de pe ordinea de zi a unui proiect ce viza organizarea licitaţiei pentru reactualizarea studiului de fezabilitate pentru Spitalul Regional de Urgenţă a fost respinsă la vot. „Constatăm că acest comportament abuziv al actualei majorităţi USL-iste continuă. Practic, ni se refuză dreptul, pe care îl avem prin lege, de a depune proiecte pe ordinea de zi. Este anormal să nu fii de acord să dezbaţi un proiect doar pentru că este al opoziţiei, cu atît mai mult cu cît acel proiect este unul extrem de important pentru judeţul Cluj, este un proiect cu care actuala majoritate de la nivelul CJ s-a lăudat în toată campania electorală, respectiv Spitalul Regional de Urgenţă. Proiectul nostru se referă la actualizarea studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic, astfel încît în acest an să putem profita de vremea bună ce se prefigurează şi să începem chiar construirea acestui obiectiv. Dar, din păcate, se pare că ori lipsa de interes, ori incompetenţa, ori reaua-credinţă – ori toate la un loc – fac ca acest proiect să nu poată fi demarat din cauza opoziţie actualei majorităţi”, a declarat Coroian la părăsirea şedinţei. Totodată, el a precizat „Acum două şedinţe, am propus un amendament – care a şi trecut -, privind alocarea unei sume de 300.000 de lei pentru actualizarea studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic. Deci, din punct de vedere al finanţării bugetare, propunerea noastră are temei, deoarece pentru orice obiectiv de investiţii este necesar să înceapă demersurile pentru organizarea licitaţiei”, a subliniat liderul consilierilor PDL.

Preşedintele CJ nu s-a rătat foarte afectat de protestul celor de la PDL, punîndu-l pe seama obişnuinţei şi a dezinteresului faţă de problemele cu care se confruntă judeţul. „Nu e pentru prima dată cînd dînşii părăsesc sala. Chiar dacă a fost şedinţă extraordinară, înainte de aceasta l-am invitat pe liderul grupului PDL la o discuţie cu toţi liderii,  vizavi de materialele puse în mapă. Plecarea lor dă dovadă de dezinteres faţă de problemele judeţului. Faptul că proiectul lor a fost respins, nu e un motiv de părăsire a şedinţei – erau patru puncte care puteau fi dezbătute. Ne-am supărat, aşadar ne luăm jucăriile şi plecăm, pentru că nu ne-a intrat un punct. Acesta nici măcar nu avea material, ci numai un titlu, ceea ce mi se pare strigător la cer”, a declarat preşedintele CJ, Horea Uioreanu, la finalul şedinţei. Totodată, acesta a explicat de ce era importantă adoptarea proiectului privind prelungirea contractului pentru modernizarea drumului turistic Răchiţele – Ic Ponor. „Am discutat cu firma şi se respectă principiile contractului iniţial. Nu s-a modificat nimic, nici un preţ. Noi considerăm, în continuare, că relicitarea acelui contract ar aduce cheltuieli mult mai mari. Faptul că ei (constructorii – n.r.) au acceptat termenii licitaţiei iniţiale înseamnă un pas înainte. Proiectul consta într-un act adiţional la contract, cu termene pe faze de lucrări – foarte restrictiv –, în aşa fel încît lucrările să fie finalizate în termen de 30 de zile de la terminarea podurilor, respectiv în septembrie. Ei ar fi lucrat şi pe perioada în care se lucrează la poduri, lăsînd o marjă de toleranţă în zona acestora. În mod normal, dacă semnam repede acest act adiţional, ei puteau intra în front”, a explicat Uioreanu motivul discutării acestui proiect într-o şedinţă extraordinară.

Deşi finalizarea drumului turistic de la Ic Ponor constituie o problemă importantă, nu toţi consilierii USL au evaluat-o ca atare. Chiar dacă, fiind vorba despre un act adiţional, erau necesare doar 19 voturi (majoritate simplă), proiectul a picat la vot – trei dintre consilierii PSD votînd cu „abţinere”, iar unul nevotînd deloc. „Proiectul nu a trecut pentru că au fost doar 17 voturi. Am văzut că au fost consilieri care s-au abţinut sau nu au votat deloc. Dar, asta e o discuţie pe care o vom avea noi, în coaliţie”, a precizat Uioreanu, nemulţumit.

Şeful administraţiei judeţene a precizat că va reveni cu acest proiect în şedinţa ordinară de la sfîrşitul lunii, cînd speră ca acesta să fie adoptat. „Sigur că voi reveni cu proiectul. Oricum, vremea la munte încă e rea – nu e mare pagubă -, putem discuta şi peste două săptămîni, în şedinţa ordinară. Acum, fiind şedinţă extraordinară, nu toţi consilierii au putut să vină – la cea ordinară vom avea un cvorum mai larg”, a subliniat şeful CJ.

Ieri s-a dat startul la construirea podurilor
Preşedintele CJ, Horea Uioreanu, a semnat ieri ordinul de începere a lucrărilor de construire a celor nouă poduri de pe drumul Răchiţele – Ic Ponor. Conform contractului, termenul de execuţie a lucrărilor este de cinci luni de la semnarea acestui ordin. „În acest moment am terminat cu partea tehnică, cu ceea ce ţine de birocraţie, vremea ţine cu noi, aşa că se poate începe lucrul. Practic, termenul curge de astăzi (ieri – n.r.) şi sînt convins că în luna septembrie cele nouă poduri vor fi gata. Aşa cum am mai spus, se va lucra în continuare şi la partea de drum, cu excepţia zonelor de poduri, urmînd ca într-o lună de la finalizarea acestora să avem gata întreaga lucrare”, a precizat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj.

Amintim că licitaţia de construire a podurilor a fost adjudecată de SC SAMUS CONSTRUCŢII SA Dej, valoarea contractului fiind de 3.914.332, 47 lei fără TVA. Durata de execuţie este de cinci luni de zile de la data emiterii acordului de începere a lucrărilor, garanţia structurii de pod fiind de 30 de ani, iar a celorlalte lucrări de 7 ani.

Adriana STUPAR

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.