Un nou manager (interimar) la SCJU Cluj

Prof. dr. Claudia Gherman a fost numită, prin Ordin al ministrului Sănătății, manager interimar al Spitalului Clinic Județean de Urgență, începând cu data de 7 ianuarie.

Prof. dr. Claudia Gherman este medic primar cu triplă specialitate: chirurgie generală, chirurgie vasculară și chirurgie plastică. Din 2017 până în prezent a fost medic șef al Secției Clinice Chirurgie Generală II. În paralel, desfășoară activitate didactică și de cercetare, fiind, din octombrie 2020, profesor în cadrul UMF „Iuliu Hațieganu”, Disciplina Abilități – Științe umaniste. Are numeroase articole și cărți publicate, este membru al comisiilor profesionale de specialitate și director al Centrului de Aptitudini Practice și Simulare în Medicină.

„Prof. dr. Claudia Gherman preia conducerea spitalului, având ca priorități de management optimizarea activității medicale în contextul COVID-19, continuarea proiectelor de modernizare, dezvoltarea cercetării și implementarea proiectelor de inovare în domeniul medical” – se precizează într-un comunicat al SCJU Cluj, remis, vineri, presei.

 „Spitalul trece printr-o perioadă extrem de dificilă, ținând seama de pandemia COVID-19. Tocmai de aceea, mă îndrept cu mulțumiri către echipa managerială anterioară, pentru efortul imens depus în aceste luni ale pandemiei, pentru a menține în siguranță deopotrivă pacienții și angajații spitalului. Sunt pe deplin încrezătoare că prin muncă în echipă, respect și grijă pentru oameni putem depăși orice criză”, a declarat, la preluarea mandatului, prof. dr. Claudia Gherman, citată în comunicat.

Prof. dr. Claudia Gherman a mai avut funcția de manager interimar al SCJU în 2013, iar între anii 2012-2013 a ocupat funcția de director medical al spitalului.

M. TRIPON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut