Un mijlocaș crescut de Braga, prima țintă a CFR-ului

Antonio Folha, noul antrenor de la CFR Cluj, a identificat o primă țintă de transfer în noul mercato care se anunță a fi unul efervescent pentru formația din Gruia. Lusitanul și-l dorește la echipă pe mijlocașul defensiv Ibrahima Camara, în vârstă de 27 de ani, jucătorul celor de la Radomiak.

Mijlocașul originar din Guineea are șanse mari de a ajunge la un acord în privința unei despărțiri de polonezii de la Radomiak Radom, formație la care s-a transferat în urmă cu un sezon de la Boavista, anunță gsp.ro.

Crescut de Braga, Camara nu a excelat la prima sa aventură în afara Portugaliei. Africanul a fost utilizat în 23 de partide în Ekstraklasa 2025-2026, în care a oferit o pasă decisivă, într-o înfrângere cu Legia Varșovia, 1-4.

Născut la Conakry, jucătorul de 1,90 metri a mai evoluat până acum la Moreirense și Boavista, clubul din Porto achitând pentru serviciile sale suma de un milion de euro în 2022.

”Chiar trei sau patru jucători vor ajunge înainte de plecarea în cantonament. Mai avem situații aflate în discuție. La capitolul veniri avem o listă de jucători cu care s-a discutat. S-au rezolvat toate problemele cu memoriile de la FIFA. Ne vedeau morți, îngropați, falimentari, terminați! Noi am plătit în ultima sau penultima zi”, declara recent Iuliu Mureșan, președintele grupării din Gruia.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.