Un clujean a făcut denunţ penal la adresa premierului

Uniunea Sindicatelor Tipografilor din România, prin preşedintele său, clujeanul Mircea Giurgiu, a depus un denunţ penal la adresa mai multor oficiali, printre care şi premierul Victor Ponta, pentru situaţia falimentară în care au ajuns Imprimeriile Coresi.

Denunţul îi mai vizează pe Ilie Marius Bogdan, în calitate de director general interimar al CNI Coresi SA, clujeanca Hegedus Csilla, în calitate de fost ministru al Culturii, dar şi societatea VICTRIX CAPITAL SPRL, în calitate de administrator judiciar. Ponta este reclamat în calitate de prim-ministru al Guvernului şi fost ministru interimar al Culturii. Premierului şi fostului ministru al Culturii li se reproşează că, deşi au avut putere de decizie, cu privire la derularea activităţii CNI Coresi SA, nici unul dintre cei doi, nu au luat nicio decizie cu toate că fuseseră informaţi, prin numeroase adrese, despre neregulile petrecute în cadrul imprimeriei. Precizăm că CNI Coresi SA este o companie cu capital integral de stat, formată din sucursalele Imprimeria „Ardealul” Cluj, Imprimeria „Oltenia” Craiova, Imprimeria de Vest Oradea şi sediul central, aflat la Casa Presei Libere Bucureşti, aflat în subordinea Ministerului Culturii.

În expunerea de motive, directorul interimar al Coresi, Ilie Marius Bogdan, este acuzat de distrugerea, cu intenţie, a activităţii companiei, precum şi de distrugerea activelor patrimoniale ale imprimeriei Coresi. „Actuala conducere, formată din făptuitorul de rînd 1, respectiv Ilie Marius Bogdan, a fost numită cu mandat interimar în iunie 2012. De la acel moment, pînă în prezent, în loc să se preocupe de bunul mers al producţiei şi atragerea de noi comenzi din piaţă, s-a ocupat doar de mînuirea activităţilor cu scopul de distrugere evidentă a întregii companii. Imediat după numirea fără concurs în postul său, a procedat la schimbarea directorilor de sucursală, respectiv la Imprimeria „Ardealul” Cluj a fost numit un director interimar din Brăila … directorul Imprimeriei de Vest Oradea, care avea cele mai bune rezultate şi cel mai mare profit, a fost eliberat din funcţie, fără niciun motiv. În plus, şi aptitudinile de management ale domnului Ilie Marius Bogdan sînt de-a dreptul îndoielnice, în contextul în care de la momentul numirii sale, CNI Coresi SA înregistrează pierderi economice evidente”, se afirmă în denunţul penal, arătîndu-se că directorul interimar a neglijat întrutotul prerogativele unui management viabil raportat la activitatea de bază şi pentru păstrarea locurilor de muncă pentru salariaţi. „Singura activitate a constat în solicitarea de extrase CF şi oferte de preţuri pentru clădirile şi terenurile sucursalelor şi a sediului central, aspect care denotă intenţia sa direcţionată înspre cu totul altceva decît activitatea de producţie. Practic, a încercat şi încearcă în continuare să transforme compania de stat într-o simplă agenţie imobiliară personală, la dispoziţia sa şi a apropiaţilor”, afirmă, în document, preşedintele Uniunii Sindicatelor Tipografilor din România, clujeanul Mircea Giurgiu.

Potrivit acestuia, în 2013, Ilie Marius Bogdan a încercat să vîndă clădirea şi terenul aferent Imprimeriei „Ardealul” Cluj-Napoca, vînzarea fiind blocată de ministrul Culturii de la acea vreme, Daniel Barbu, în urma propunerii făcute de Giurgiu, ca CNI Coresi să treacă în subordinea consiliilor judeţene. „Am formulat acest tip de propunere, tocmai pentru că prin o astfel de modalitate de continuare a activităţii, s-ar fi păstrat în mod garantat locurile de muncă, ar fi continuat producţia şi ar fi rămas toate imobilele în proprietatea statului, avînd doar alt titular al dreptului de administrare. Din păcate, nici pînă în prezent, nu s-a reuşit concretizarea acestei propuneri, din cauza refuzului conducerii Companiei CNI Coresi de demarare a unor proceduri legale în acest sens”, arată Giurgiu în motivarea denunţului penal. Mai mult, Giurgiu sugerează că directorul Coresi s-a răzbunat pentru că i-au fost dejucate planurile de vînzarea a Imprimeriei Ardealul, întîrziind, în mod deliberat efectuarea unor plăţi. „În urma acestei stopări a intenţiei directe de gestiune frauduloasă, domnul director general interimar Ilie Marius Bogdan a întîrziat deliberat efectuarea plăţii către furnizori şi colaboratori, tocmai pentru ca unul dintre creditori să ceară deschiderea procedurii de insolvenţă”, se arată în document.

Dar „înclinaţiile” imobiliare ale directorului Ilie Marius Bogdan sînt relevate în denunţul penal prin următorul paragraf: „a urmat vînzarea sucursalei Imprimeriei „Oltenia” Craiova, situată în municipiul Craiova… aşa cum reiese din anunţul regăsit pe site-ul Companiei, respectiv în data de 05.03.2014, s-ar fi organizat o procedură de vînzare, care a avut la bază strict negocierea directă şi nu o licitaţie publică, în vederea vînzării activului constituit din construcţii şi teren în suprafaţă de 14.403,08 mp”, se arată în document. Acuzaţiile continuă să curgă: „Din informaţiile pe care le deţinem, preţul terenului Imprimeriei, care a fost vîndut, este de sub 90 euro/mp, în condiţiile în care pe acest teren se află clădirea tipografiei, cu acces la toate utilităţile necesare şi care era folosit în acel scop de zeci de ani, situat fiind în zona centrală a municipiului Craiova. Apoi, se intenţionează în prezent achiziţionarea unui teren fără utilităţi, în pantă, lîngă un cimitir, cu peste 145 euro/mp. Din această diferenţă, apreciem că rezultă în mod evident intenţia conducerii CNI Coresi de a prejudicia activele companiei, fiindcă preţul terenului şi costurile construcţiei prefigurate în specificaţiile tehnice oficiale se apropie de preţul cu care a fost vîndută clădirea sediului central al Imprimeriei Oltenia şi terenul aferent”, se afirmă în motivarea denunţului penal, arătîndu-se, totodată, că directorul Imprimeriei „Oltenia” Craiova, a considerat oportun să-şi dea demisia, „nedorind să participe la astfel de escrocherii financiare”.

Totodată, plîngerea penală scoate la iveală şi un posibil conflict de interese, prin faptul că Ilie Marius Bogdan are atît calitatea de director interimar general, cît şi administrator special. „Numirea sa şi în calitate de administrator special, după ce a cauzat companiei pierderi continue şi s-a preocupat de activităţi care să prejudicieze statul, demonstrează doar reaua-credinţă, iar faptul că se concretizează intenţiile frauduloase relevă lipsa oricărui control din partea administratorului judiciar, societatea VICTRIX CAPITAL SPRL”, se afirmă în denunţul penal. De asemenea, administratorul judiciar este acuzat şi de faptul că ar fi „acoperit” unele datorii ale Companiei Coresi, precum şi de un posibil abuz în serviciu.

Totodată, celor doi demnitari, respectiv Ponta şi Hegedus, li se reproşează faptul că „deşi au avut cunoştinţă de starea de fapt, prin intermediul a numeroase sesizări, cu toate acestea, nu au luat nicio măsură de stopare a comportamentului abuziv pe care l-am arătat”, afirmă semnatarii denunţului penal. „Prin toate cele relatate, considerăm că reiese în mod cert intenţia de falimentare a CNI Coresi SA, coordonată de interese îndoielnice şi într-un mod infracţional, fiind vorba de zeci de milioane de euro, ce urmează a fi pierdute de o companie a Statului român”, se arată în încheierea documentului.

Adriana STUPAR

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.