UMF „Iuliu Hațieganu” – membru fondator în cadrul Hubului de Inovație în Sănătate

Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca este membru fondator în cadrul Hubului de Inovație în Sănătate – proiect lansat joi, 18 mai, de Ministerul Sănătății, Alianța Universitară G6-UMF și Local American Working Group, în cadrul unui eveniment amplu derulat la Palatul Parlamentului, care a reunit reprezentanți ai membrilor fondatori, membri ai autorităților publice din sănătate și guvernamentale, ai corpului diplomatic și ai mediului privat din România.

Potrivit organizatorilor, prin Hubul de Inovație în Sănătate se va dezvolta capacitatea de cercetare și inovare pentru întreg sectorul de sănătate, „cu rezultate concrete ce pot fi integrate în furnizarea serviciilor medicale, în beneficiul pacienților români”. Prin implementarea acestui proiect de țară, România și cercetătorii români se conectează la platforme globale de inovație și cercetare, unul dintre obiectivele Hubului de Inovație în Sănătate fiind „facilitarea accesului și schimbului de bune practici în domeniul inovației în sănătate, într-o manieră accelerată, cu structuri similare la nivel internațional”. Prin proiectele strategice ce vor fi derulate, Hubul de Inovație în Sănătate își propune să încurajeze echipe de cercetători și antreprenori români să dezvolte soluții inovative pragmatice pentru prioritățile din domeniul sănătății – așa cum sunt acestea identificate în Strategia Națională în Sănătate 2023-2030 – „Pentru sănătate, împreună” – care să genereze o contribuție netă la dezvoltarea sistemului de sănătate și a economiei din România.

„Hubul de Inovație în Sănătate reprezintă un element central, necesar, al unui sistem modern de sănătate, care își propune stimularea cercetării și inovării în acest domeniu în România, promovând parteneriatul între autorități publice, mediul academic, entități neguvernamentale și industria farmaceutică inovatoare. (…) Lansarea acestuia reprezintă un pas esențial într-un proiect de țară  prin care ne dorim să aducem inovația globală în România. Ministerul Sănătății susține cu tărie acest proiect cu impact pozitiv major asupra întregii societăți”, a declarat, conform unui comunicat al organizatorilor, ministrul Sănătății, prof. univ. dr. Alexandru Rafila.

Asociația Alianța Universitară G6-UMF, în calitate de reprezentant al mediului academic medical și farmaceutic din România, are un rol esențial atât în promovarea intereselor învățământului superior medical, cât și în crearea unui cadru comun de cooperare în domeniile educaționale și științifice – menționează documentul citat.

„Hubul de Inovație în Sănătate în România a fost gândit ca  un forum colaborativ care să faciliteze accesul și schimbul de bune practici în domeniul inovației în sănătate. Fiecare dintre noi, la nivelul Universității pe care o conduce, dezvoltă și implementează proiecte inovative, cu rezultate concrete în beneficiul pacienților și al comunității academice. Avem același obiectiv în cadrul Hubului de Inovație în Sănătate, împreună cu partenerii noștri: dezvoltarea și implementarea de proiecte prin care vom avea o contribuție directă la dezvoltarea capacității de cercetare, dezvoltare, inovare pentru sectorul de sănătate din România, iar azi a fost făcut primul pas în îndeplinirea acestui scop”, a declarat, conform comunicatului, prof. univ. dr. Anca Dana Buzoianu, rectorul  Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca.

Direcțiile strategice asumate de Hubul de Inovație în Sănătate pentru anul 2023 sunt: studii clinice, educație și promovarea sănătății în afecțiuni cronice prioritare, digitalizare în sănătate. Primul proiect ce urmează să fie derulat în cadrul Hubului de Inovație se referă la domeniul studiilor clinice și are în vedere realizarea unui plan de acțiuni concrete care să fie demarate cât mai curând, cu indicatori de performanță măsurabili, care să contribuie la realizarea unui model competitiv în această arie, cu impact socio-economic major pentru pacienți, medici, mediul universitar și sistem de sănătate, pentru prima dată în țara noastră – precizează documentul citat.

M. TRIPON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut