UMF Cluj: Finanțare de 3.620.000 euro, prin PNRR, pentru digitalizare și inovare în formarea specialiștilor în sănătate

Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” a câștigat proiectul „EMed – Digitalizare și inovare în formarea specialiștilor din sănătate”, în cadrul competiției PNRR „Digitalizarea universităților și pregătirea acestora pentru profesiile digitale ale viitorului”.

Conform celor anunțate de rectorul universității, prof. univ. dr. Anca Dana Buzoianu, proiectul, în valoare de 3.620.000 euro, își propune „alinierea la standardele europene în domeniul educațional medical printr-un proces de digitalizare coerent și coordonat la nivel instituțional”.

„Vor fi create sau modernizate laboratoare de practică prin achiziționarea de simulatoare medicale, echipamente IT, software, ș.a., în vederea realizării transformării digitale a universității. De asemenea, formarea de competențe digitale în cadrul proiectului pentru studenți, masteranzi, doctoranzi, cadre didactice și personal didactic auxiliar constituie o altă direcție de dezvoltare în cadrul Strategiei de digitalizare a universității” – a anunțat prof. dr. Anca Dana Buzoianu.

Prin intermediul proiectului EMed, Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca își propune să realizeze, până în decembrie 2025, următoarele: modernizarea/ crearea a 15 laboratoare cu tehnologie digitală modernă (hardware și software aferent), prin achiziționarea de noi instrumente și echipamente pentru introducerea metodelor inovative digitale de predare-învățare și de realizare a pregătirii practice; crearea unui centru nou de date prin achiziționarea de noi instrumente (hardware și software aferent) și echipamente, pentru a susține introducerea metodelor inovative digitale de predare-învățare și de realizare a pregătirii practice și pentru deschiderea de noi direcții de cercetare bazate pe noi tehnologii digitale; consolidarea (reabilitarea și modernizarea) rețelei de internet interne a universității; crearea unui centru nou de cercetare/ laborator de cercetare pentru deschiderea de noi direcții de cercetare bazate pe noi tehnologii digitale. De asemeni – precizează prof. dr. Anca Dana Buzoianu -, își propune: transformarea digitală a unei părți a proceselor care se referă la relația cu studenții prin proiectarea, realizarea și adaptarea resurselor pentru învățarea online, precum și crearea și utilizarea resurselor pentru evaluare; formarea competențelor digitale pentru cadre didactice, cadre didactice auxiliare și de cercetare și pentru studenți de la ciclurile universitare licență, master și doctorat; actualizarea a 6 programe de studii care vizează specializări care vor asigura pregătirea studenților pentru domeniile stabilite de Ministerul Educației ca prioritare (Medicină, Asistență medicală generală, Balneofiziokinetoterapie și recuperare medicală, Farmacie, Medicină dentară și Tehnică dentară).

„Mulțumim echipei care a fost implicată în scrierea proiectului pentru punctajul foarte bun obținut și clasarea în primele 3 locuri la nivel național: Călina Retișan, prof. dr. Cristina Iuga, ing. Gigi Țicolea, prof. dr. Daniel Mureșan, prof. dr. Nicolae Crișan, prof. dr. Șoimița Suciu, prof. dr. Laurian Vlase, conf. dr. Cristian Dinu, conf. dr. Marius Manole, ing. Sorin Jucan, Ionuț Muntean” – a transmis rectorul UMF Cluj, prof. dr. Anca Dana Buzoianu.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut