Ultimele „cârpeli” la proiectele celor două Legi ale Educației

Proiectele legilor Educației vor fi prezentate în Guvern luna aceasta. Consultările privind proiectele de legi ale Educației s-au încheiat de ceva vreme însă discuțiile în spațiul public sunt tot mai aprinse pe acest subiect. Fără ecou, se pare. Acestea își urmează cursul firesc legislativ, astfel că inevitabilul se va produce, devenind în cele din urmă legi în toată regula.

În urma dezbaterii care s-a încheiat recent, o mulțime de propuneri au fost formulate de dascăli, elevi și părinți. Rămâne acum de văzut în ce măsură vor fi luate în serios de către guvernanți. În perioada imediat următoare au loc întâlniri între reprezentanții sindicatelor din învățământul preuniversitar și cei ai ministerului, pentru ultimele discuții și propuneri pe marginea proiectelor de lege.

„La sfârșitul lunii august, în perioada 25-27 august mai exact, a avut loc Colegiul Național al liderilor de la nivelul Federației sindicatelor libere din învățământ unde fiecare lider județean a venit cu completările, aportul, amendamente referitoare la proiectul noii legi. Astfel, prin dezbaterile care au aviu loc și care au fost destul de productive s-a îmchegat un material iar juriștii l-au mai completat, astfel încât pe atunci când federația se va întâlni cu reprezentanții Ministerului Educației să aibă deja un material gata pregătit. Întâlnirea va fi în perioada imediat următoare. Acest material este realizat cu cealaltă federație dim învățământul preunversitar, Spiru Haret. Cele două federații FSLI și Spiru Haret se vor întâlni, în curând sperăm, cu reprezentanții Ministerului și să disucte pe marginea ultimelor propuneri”, a declarat Lucia Cojocaru. președintele Sindicatului Liber din Învățământul Preuniversitar Cluj.

Propuneri aberante

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat în luna iulie o serie de modificări importante la Legea educației. Unele din acestea sunt de-a dreptul halucinante și au stârnit rapid reacții în spațiul public, mai ales în rândul dascăilor. De departe, cea mai aberantă este cea conform căreia Baxalaureatul ar urmă să presupună o singură probă scrisă pentru mai multe materii. Printre propunerile „revoluționare” mai figurează una potrivit căreia colegiile naționale vor avea dreptul să organizeze propriul examen de admitere înainte de susținerea evaluării naționale și o alta potrivit căreia media anilor de studiu din gimnaziu nu va mai conta la admiterea în liceu.

„Examenul de Bacalaureat este prevăzut a avea următoarele probe. O singură probă scrisă de evaluarea competenţelor la disciplinele cuprinse în trunchiul comun. Este o probă comună pentru elevii de la toate filierele, profilurile şi specializările. Această probă constă în evaluarea competenţelor generale formate pe parcursul ciclului liceal la Limba şi literatura română, la Matematică, Ştiinţe, Istoria şi Geografia României şi ştiinţe socio-umane. (…) Două probe de evaluare a competenţelor lingvistice la două limbi de circulaţie internaţională. (…) Vor fi verificate de asemenea competenţele de bază echivalente nivelului B1, dacă doriţi”, a afirmat atunci, ministrul.

El a spus că elevii care promovează pe parcursul învăţământului preuniversitar examene cu recunoaştere internaţională pentru certificarea competenţelor lingvistice în limbi străine au dreptul la recunoaşterea şi echivalarea rezultatelor obţinute la aceste examene. Nu în ultimul rând, potrivit ministrului, o altă probă va evalua competenţele digitale. Totodată, el a subliniat că peste 10.000 de persoane au formulat propuneri pentru noile legi ale educației.

Cîmpeanu a mai precizat că Proiectul „România Educată” beneficiază deja de o „asumare guvernamentală explicită” şi de o asumare parlamentară. „Proiectul România Educată beneficiază deja de o asumare guvernamentală explicită şi beneficiază de o asumare parlamentară prin includerea în PNRR a capitolului România Educată cu o pondere a finanţării de peste 12% din total PNRR”, a arătat, la momentul lansării propunerilor, ministrul Educației.

Anca M. COLIBĂȘANU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut