Ultima săptămână de vot, în cadrul bugetării participative

Clujenii mai au ocazia, doar până la sfârșitul acestei săptămâni, să voteze proiectele preferate în cadrul procesului de bugetare participativă.

Astfel, toți cei care locuiesc, muncesc sau studiază în Cluj și au împlinit  vârsta de 18 ani, își mai pot exprima votul pentru proiectele preferate, declarate eligibile de către Comisia tehnică de analiză din cadrul Primăriei, până în data de 28 noiembrie. Conform reprezentanților primăriei, au fost declarate eligibile 20 proiecte dintre cele 103 proiecte depuse.

“Clujenii mai pot vota până în data de 28 noiembrie, la ora 23.59, online. Îi îndemn să își voteze proiectele favorite, este foarte important să se implice. Mergem pe componenta calitativă, nu cantitaivă”, a declarat viceprimarul Dan Tarcea, pentru Făclia.

Proiectele finaliste vor fi selectate în ordinea numărului de voturi, indiferent de categoria din care fac parte.

Pentru a putea vota, este necesară crearea unui cont pe platforma www.bugetareparticipativa.ro sau autentificarea pe platformă, dacă există deja un cont creat. Pot vota persoanele care se află în aria teritorială a municipiului Cluj-Napoca.

„Cei care nu sunt familiarizați cu mediul online sau nu au momentan acces la internet, pot apela cu încredere la serviciile de asistență ale biroului amenajat de către Primărie la Centrul de Cultură Urbană Casino din Parcul Central, în fiecare zi până în 28 noiembrie 2021, de luni până duminică, între orele 10:00 – 18:00. Funcționarii primăriei îi vor ajuta pe cetățeni să voteze proiectele înscrise pe platforma de bugetare participativă”, au precizat reprezentanții municipalității.

În interiorul Centrului de Cultură Urbană Casino, purtarea măștii este obligatorie.

Proiectele depuse vizează modernizarea de străzi, piste pentru biciclete, acoperișuri verzi, educație rutieră, spații de joacă, și nu numai.

A.M.C.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut