Uioreanu: „Români, ocupaţi gările şi veţi trăi bine!”

Vicepreşedintele PNL Cluj, deputatul Horea Uioreanu, critică modalităţile la care salariaţii din România sînt nevoiţi să recurgă pentru a-şi cîştiga drepturile. Acesta arată că doar la presiunea străzii Coaliţia de guvernare mai ţine cont de doleanţele românilor şi de promisiunile făcute acestora.

„Ortacii au ieşit în stradă şi, după doar cîteva ore de negocieri, au obţinut o creştere a veniturilor.  Victoria obţinută de mineri îi îndreptăţeşte pe toţi nemulţumiţii României să procedeze la fel, pentru a obţine majorări salariale”, afirmă deputatul liberal. Totodată, Uioreanu aminteşte promisiunea preşedintelui Băsescu privind fie revenirea salariilor bugetarilor la nivelul din 2010, fie reducerea contribuţiei la CAS.

„Ultimele zile au fost pline de declaraţii legate de o posibilă majorare a salariilor bugetarilor sau, în contrapartidă, de reducerea CAS pentru toată lumea… Pînă să se ia o decizie finală cu privire la veniturile românilor, Executivul a cedat sub presiunea lămpaşelor şi a acordat minerilor o creştere a sporului de periculozitate. În mod cert, minerii merită asemenea sporuri, dar la fel de sigur este faptul că bugetarii, care au pierdut un sfert de salariu în 2010, au dreptul nu doar la recuperarea salariilor, ci şi la alte indexări. Or, în acest moment, se pare că singura metodă viabilă, pantentată de mineri, care asigură succesul, este ieşirea în stradă şi blocarea unor artere de circulaţie”, subliniază liberalul clujean, considerînd că decizia Ministerului Economiei poate să se dovedească a fi una sinucigaşă pentru guvern.

„Toate categoriile sociale, în special bugetarii, au acum o motivaţie în plus pentru a ieşi în stradă şi a apela chiar la metode radicale de protest, pentru a-şi recîştiga drepturile salariale. Ei pot ocupa un drum, sau o gară, pot porni în marş spre capitală, după modelul minerilor, cu certitudinea că vor avea cîştig de cauză. Anul 2012 e an electoral şi domnul preşedinte Traian Băsescu nu va permite independentului premier Mihai Răzvan Ungureanu să compromită şansa PD de a exista”, arată Uioreanu.

„Personal, nu cred că vom asista la o reducere a CAS pentru toată lumea. Sînt convins că domnul preşedinte Traian Băsescu va sacrifica cîteva milioane de angajaţi pentru a reda bugetarilor salariile din 2010 şi pentru a-i acuza apoi că sug sîngele economiei private. La fel cum va proceda şi cu minerii, despre care se va spune în curînd că au făcut presiuni pentru a trăi bine. Adevărul este că, pentru a trăi bine, românii trebuie să ocupe gările”, conchide parlamentarul liberal.

Adriana STUPAR

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.