UE şi pungile de plastic: E preferabil să fie scumpite, nu interzise

Der Spiegel

Comisia Europeană a avut în vedere, la un moment dat, să interzică folosirea pungilor de plastic dăunătoare mediului. Problemele legale şi pericolul dispariţiei a mii de locuri de muncă au determinat însă autorităţile de la Bruxelles să schimbe abordarea şi să caute modalităţi de a face pungile de plastic de unică folosinţă mai puţin “atrăgătoare”. Ceea ce înseamnă că punga de plastic, aşa cum o ştim, ar putea deveni mult mai scumpă.

Pungile de plastic subţiri, de unică folosinţă, sînt foarte convenabile pentru consumatori, dar foarte nocive pentru mediu, şi astfel se explică eforturile Uniunii Europene de a reduce utilizarea lor. Un studiu intern al Comisiei Europene obţinut de Spiegel a conchis că modalitatea cea mai eficientă de a atinge acest obiectiv este de a interzice magazinelor să le mai distribuie. Studiul a stabilit însă şi că o asemenea interdicţie ar intra în conflict cu legislaţia internaţională şi cu cea comercială a Uniunii, iar în plus ar costa un mare număr de locuri de muncă europene.

Acelaşi studiu a făcut totodată o estimare a impactului economic al pungii de plastic: în condiţiile în care în UE se realizează circa 25% din producţia globală de mase plastice, interzicerea pungilor ar avea un impact negativ asupra a 250 pînă la 300 de producători şi a celor 15.000 pînă la 20.000 de angajaţi ai acestora.

Autorii studiului ajung la concluzia că interzicerea distribuirii gratuite a pungilor de plastic este cea mai bună soluţie pentru a limita folosirea acestora şi recomandă ca preţul “să fie stabilit la un nivel suficient de ridicat încît să aducă în vistieriile statului doar o sumă modestă”, descurajîndu-i astfel pe consumatori să mai folosească astfel de pungi. Într-un mare număr de ţări europene, magazinele îi taxează deja pe clienţi cu 15 eurocenţi sau mai mult pentru achiziţia a diferite tipuri de pungi de plastic.

Ideea din spatele acestei recomandări de a creşte preţul este că producătorii vor fi încurajaţi să producă pungi de plastic mai rezistente, destinate uzului multiplu, iar consumatorii vor fi dispuşi să plătească pentru acest “privilegiu”. Suma plătită suplimentar pentru pungă trebuie să crească treptat, potrivit studiului, astfel ca preţul acesteia să fie “neconfortabil” şi consumatorii să nu se obişnuiască cu preţuri mici.

Se estimează că, în 2020, cetăţenii UE vor folosi în medie doar 39 de pungi de plastic pe an, adică o scădere de 80%. Nu s-a stabilit însă care ar fi impactul unor astfel de schimbări asupra producătorilor de pungi de plastic şi a angajaţilor acestora.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.