UE nu își poate admite neputința

UnHerd

Un articol în care Wolfgang Munchau deplânge neputința Europei în relația cu Donald Trump.

Un an de lingușire stânjenitoare a fost irosit. L-au numit tătic. Au stat în jurul biroului său din Biroul Oval și au luat notițe. I-au urmat instrucțiunile de a-și crește cheltuielile de apărare la 5% din producția lor economică. L-au susținut în privința Chinei, deși acest lucru nu este în interesul lor economic. Ursula von der Leyen a călătorit chiar până la Hotelul Trump Turnberry din Scoția pentru a accepta un acord comercial dictat de el — cel mai prost acord comercial pe care UE l-a acceptat vreodată. Europa este suprareglementată, suprataxată și subapărată. Ce altceva pot face? Să se certe cu protectorul lor suprem? Au ales să se umilească în fața lui Donald Trump.

Și totuși, în ciuda celor mai bune eforturi ale UE, Trump încă îi disprețuiește, îi insultă și îi amenință. Cel mai recent, a amenințat că va crește tariful pentru mașinile europene, de la 15% la 25%. Cele mai multe dintre ele sunt mașini germane. Este dezamăgit de Keir Starmer și Giorgia Meloni. Dar îi urăște cu adevărat pe germani. Pare ceva personal.

Nu sunt chiar sigur de ce se întâmplă asta. Poate nu a iertat-o pe Angela Merkel pentru că a încercat să i se opună în timpul primului său mandat. Poate încearcă să se distanțeze de originea sa germană. Sau poate este pur și simplu vorba de Friedrich Merz. Merz este Wormtongue ( ”Limba de Vierme”) a politicii europene. Nici eu nu aș avea încredere în el.

După un an în care Merz a acționat ca principalul împăciuitor al lui Trump, cancelarul german s-a întors brusc împotriva lui săptămâna trecută. A spus că Iranul a umilit SUA și că SUA a intrat în război fără o strategie. În fond, Merz avea dreptate, desigur. Eu spun mereu același lucru — împreună cu practic fiecare alt comentator. Dar Merz este și șeful de guvern al celei mai mari țări din Europa de Vest. El vorbește și pentru o mare parte din UE și NATO.

Este greu de înțeles de ce a intervenit așa cum a făcut-o. Bănuiala mea este că Merz pur și simplu a evaluat greșit situația, nu pentru prima dată. Și-a făcut comentariile în timpul unei vizite la o clasă de copii de școală în circumscripția sa idilică din Westfalia, departe de lumea reală — undeva unde se simțea în siguranță.

Din păcate pentru Merz, însă, Trump asculta și a reacționat imediat. Nu tweet-urile lui Trump mă îngrijorează. De mult am încetat să le mai citesc. Dar ceea ce iau în serios sunt acțiunile lui Trump. Departamentul de Război al SUA, așa cum este numit acum, a anunțat o reducere a trupelor din Germania cu 5.000 — cu Trump amenințând cu și mai mari reduceri.

Ceea ce iau și eu în serios este amenințarea lui de a impune un tarif de 25% asupra mașinilor europene. Curtea Supremă a SUA a decis mai devreme anul acesta că tarifele lui Trump de „Ziua Eliberării” nu aveau o bază legală solidă. Dar acest lucru a fost interpretat pe scară largă și în mod nechibzuit greșit în UE: nu înseamnă că nu poate impune tarifele; doar că trebuie să găsească o altă bază legală. Iar pentru mașini, are una. Mașinile, la fel ca oțelul și aluminiul, intră sub incidența Secțiunii 232 din Legea privind extinderea comerțului din 1962 — o prevedere de securitate națională. Dacă acordul comercial SUA-UE se destramă, cei 25% pentru mașini vor intra automat în vigoare. De fapt, pentru mașini, tariful real ar fi de fapt 27,5% din cauza unui tarif existent și perfect legal. Și având în vedere cât de prost merge industria auto germană chiar acum — cu profiturile Porsche deja prăbușindu-se cu 98% — un tarif auto de 27,5% ar fi un dezastru major.

Merz a fost forța politică motrice din spatele acelui acord comercial de la Turnberry din august anul trecut: cel în care Ursula von der Leyen a fost de acord ca UE să elimine toate tarifele sale împotriva SUA, chiar în timp ce America promitea 15% pentru toate bunurile din UE – inclusiv mașinile. Pentru UE în ansamblu, acesta a fost un acord teribil. Dar a fost cel mai bun acord pe care industria auto germană l-ar fi putut spera.

Trump și-a apărat cea mai recentă majorare tarifară pe motiv că UE nu și-a respectat partea sa din înțelegere. Acest lucru nu este chiar adevărat, dar Parlamentul European și-a dat singur gol când a întârziat ratificarea acordului de la Turnberry după decizia Curții Supreme a SUA. Acea întârziere i-a oferit lui Trump pretextul de care avea nevoie pentru a susține că UE nu și-a onorat promisiunile. În mod similar, când liderii europeni au declarat că Iranul „nu este războiul nostru”, Trump a putut susține „NATO nu a fost acolo pentru noi”. Comentariul lui Merz despre umilirea lui Trump este și mai stupid. Trump a replicat că Merz ar trebui „să petreacă mai mult timp încheind războiul dintre Rusia și Ucraina” și că ar trebui să-și concentreze atenția asupra „țării sale distruse”. Trump are dreptate în mod obiectiv în toate aceste privințe.

Germanii nu sunt implicați în niciun efort de pace Rusia-Ucraina. Și majoritatea germanilor ar fi de acord că țara lor este distrusă. Este, de asemenea, un fapt obiectiv că NATO în mod clar nu a fost de partea lui Trump când a cerut. La urma urmei, aceasta este „nu este războiul nostru”.

Aici, deci, se află nebunia a ceea ce ar trebui să numim diplomație europeană în toată absurditatea ei. Europa continuă să-l provoace pe președinte — și totuși încă depinde de țara lui. Europenii, în ciuda prostiilor pe care le spun despre autonomia strategică, au eșuat în mod persistent să facă pașii necesari pentru ca Europa să fie în siguranță fără ajutorul SUA. Cel mai important obstacol fiind lipsa de acord între Franța și Germania cu privire la viitorul apărării europene. Franța se vede ca partenerul senior; germanii nu. Nici nu există vreun leadership din partea Italiei, Spaniei sau Poloniei. Politicile interne sunt tot ceea ce îi interesează. Și când se întâmplă ceva care le expune lipsa de pregătire și fragilitatea, recurg la jocul de-a învinovățirea. Îl învinovățesc pe Vladimir Putin. Îl învinovățesc pe Viktor Orbán. Acum îl învinovățesc pe Trump.

Dacă Europa ar fi cu adevărat serioasă în privința decuplării de SUA, ar lăsa euroscepticii precum Orbán pe margine, ar aduna o coaliție a celor dispuși și ar elabora un plan multianual, așa cum a făcut pentru euro în anii ’90. În etapa zero, ai cartografia drumul înainte. În etapa unu, ți-ai pune în comun achizițiile militare. În etapa doi, ai adopta votul majoritar în consiliul afacerilor externe. Și în etapa trei, ai începe să-ți unești armatele și ai alege sau numi un comandant suprem european. În situația actuală, Europa nici măcar nu reușește să se târască până la etapa zero. Comparați această alianță ineficientă cu ceea ce se întâmplă în America. Deși sunt de acord că Trump a intrat în Iran fără o strategie, el nu suferă de o problemă de acțiune colectivă. Se poate baza pe un aparat militar formidabil. Europenii nu au o strategie comună și nici nu au capacitățile militare.

Nu există absolut niciun motiv pentru care Trump ar trebui să se preocupe nici de interesele economice europene. Din punct de vedere economic, europenii au capacitatea de a avea grijă de ei înșiși. Dar au ales să nu o facă. Iar războiul va lovi Europa puternic — Regatul Unit și Germania vor suferi cele mai grave efecte, cu câteva zecimi eliminate din creșterea economică. Tarifele auto vor fi o lovitură suplimentară pentru economia germană, costând-o aproximativ 0,3 puncte de creștere. Și nici Regatul Unit, nici Germania nu sunt dispuse să întreprindă reforme structurale pentru a-și atenua situația economică dezastruoasă.

Europenii se află într-o negare periculoasă: se luptă să-și admită propria neputință. Și totuși, nu cu mult timp în urmă, Europa era centrul universului politic mondial, leagănul democrației și al culturii occidentale. Astăzi, însă, UE este unchiul stânjenitor al alianței occidentale, mereu acolo, bând prea mult, vorbind prea mult, spunându-le tuturor ce să facă și niciodată, dar niciodată, plătind o rundă.

Acum Trump le-a demascat cacealmaua. Nu e de mirare că îl urăsc.

HINT

Curtea Supremă a SUA a decis mai devreme anul acesta că tarifele lui Trump de „Ziua Eliberării” nu aveau o bază legală solidă. Dar acest lucru a fost interpretat pe scară largă și în mod nechibzuit greșit în UE: nu înseamnă că nu poate impune tarifele; doar că trebuie să găsească o altă bază legală. Iar pentru mașini, are una.

HINT

Europenii, în ciuda prostiilor pe care le spun despre autonomia strategică, au eșuat în mod persistent să facă pașii necesari pentru ca Europa să fie în siguranță fără ajutorul SUA. Cel mai important obstacol fiind lipsa de acord între Franța și Germania cu privire la viitorul apărării europene. Franța se vede ca partenerul senior; germanii nu.

Autor

Wolfgang Munchau este directorul Eurointelligence și editorialist la UnHerd.