UE – încotro?

RADU VIDA

Spaţiul tipografic nu mi-a permis ca, în editorialul de ieri, să spun mai multe despre reformele din Uniunea Europeană. Nu-mi place să rămîn dator, aşa că, din moment ce şi dl. Martin Schulz a ridicat mingea la fileu, încerc o detaliere a subiectului.

Spuneam ieri că printre multele neajunsuri ale Uniunii Europene se află şi dictatul cartelurilor. Sigur că, în general, marile corporaţii au influenţat democraţiile tuturor statelor din lumea asta, dar, la nivel european, rădăcinile acestor giganţi au pătruns adînc nu numai în viaţa popoarelor, ci şi în conducerea Parlamentului European.

Ciudăţenia?

PE pare să nu existe. Sau, în ori ce caz, nu este structurat aşa cum ne-am obişnuit cu separarea puterilor în statele cele mai democratice. La nivelul Continentului conduce Comisia Europeană. O structură gigant, nesupusă alegerilor populare, care să justifice democraţia participativă, aşa cum o cunoaştem  după revoluţiile din Anglia, Franţa şi Constituţia poloneză. CE este un mastodont. Cu 54.ooo de funcţionari-experţi, care preiau şi toarnă în formă juridică doleanţale celor care conduc mamuţii petrolieri, farmaceutici şi financiari ai lui Rockfeller,  Bayern, BASF, IG Farben ş.a. PE? Faţadă. Politicieni care o duc bine, dar n-au nici un cuvînt de spus. Doar, vorba cuiva, de trăncănit în vînt! Preşedintele UE? Numit. Guvernul UE? Numit. În cabinetele birocrate şi palatele senioriale de azi şi de altădată ale Bilderberg şi alţii. Mult prea puţini pentru a se numi cu adevărat „puterea celor de 500.000.000″, cîţi sîntem în Bătrîna Evropă.

Nu-mi plac… scenaritele, dar bubulii… chiar există! Şi dictează. Cu toate că lasă loc şi chip unei democraţii formale, bună doar pentru unii (la cea funcţionărime din CE mai adăugăm 754 de parlamentari şi staffurile lor), cuvîntul de ordine este profitul. Cu orice preţ.

Restul…

Să nu credeţi că în ţările Europei de Vest lucrurile stau mai altfel. Şi aici se geme. Şi aici oamenii o duc rău. Doar că… la alt nivel. Şi, dacă greutăţile economice pot fi surmontate într-o ţară puternic dezvoltată, nu acelaşi lucru se întîmplă cu libertăţile cetăţeneşti. Pentru că, realmente, democraţia a fost ciuntită de cînd UE s-a depărtat de vrerea popoarelor.

Preşedintele Martin Schulz, un politician cu vederi de mare amplitudine a făcut o propunere care, probabil, va zgudui din temelii instituţiile europene. Sau nu?! Popoarele nu mai au nevoie de basme de adormit copiii. Ci de control asupra instituţiilor continentale. În consecinţă, preşedintele UE trebuie ales, primul ministru numit de către Parlamentul (ales!), iar miniştrii avizaţi de reprezentanţii popoarelor europene, care au delegat puterea parlamentarilor. Şi controlaţi prin cel mai bun sistem de pînă acum din istoria umanităţii: votul. Iar socialistul progresist Schulz cere desfiinţarea CE şi înlocuirea cu un Guvern adevărat. „UE trebuie să se concentreze pe probleme ce nu pot fi rezolvate individual de statele membre şi în acelaşi timp să nu se amestece în celelalte chestiuni care pot fi soluţionate la nivel regional sau naţional”, zicea   Martin Schulz.

Cum spuneam, însă, dorinţa lui poate fi băgată în seamă, poate produce cutremure, sau poate, pur şi simplu, să fie trecută sub tăcere. Pentru că, vorba ‘ceia: Tratatul de la Lisabona… nem culcă-te! Iar articolul frunzei de smochin (225 n.n.) este o păcăleală, în virtutea căreia tot cei ne aleşi (armata de tehnocraţi CE şi cei de după acest paravan) au dreptul să recomande, să decreteze, să dicteze…