UE ar trebui să îmbrăţişeze Estul

Wall Street Journal

Uniunea Europeană trebuie să promoveze o mai mare integrare, pentru a evita un colaps care ar putea determina reapariţia statelor-naţiune fragmentate şi ar trebui să ofere acces mai multora dintre vecinii săi estici, printre care şi Rusia, a declarat miercuri ministrul polonez de externe, Radoslaw Sikorski. “Uniunea Europeană este încă în criză, iar supravieţuirea sa nu este în niciun caz garantată”, a subliniat Sikorski în discursul său anual de politică, avertizînd că “acest colaps ar restabili puteri depline pentru noi, dar, de asemenea, pentru toate celelalte”.

Pe de altă parte, criza financiară a UE se dovedeşte deosebit de îngrijorătoare pentru Polonia, care s-a alăturat UE în 2004, cu sentimentul că a tras o linie sub o istorie tumultoasă, marcată de secole de conflict militar. Graniţele ţării au fost modificate de către Germania nazistă şi de către Uniunea Sovietică în 1939, ceea ce condus la menţinerea ţării în spatele Cortinei de Fier pentru mai mult de patru decenii.

Un colaps al UE ar lăsa din nou Polonia în postura de “bastion” în Europa, a precizat Sikorski, cu referire la expunerea Poloniei la est, şi în special la Rusia, care a luptat pentru dominaţie în Europa de Est.

Pe de altă parte, ministrul polonez susţine că şi-ar dori ca Rusia să adere la UE, cu condiţia ca aceasta să întreprindă reforme profunde şi să adopte sistemul juridic şi valorile Europei de Vest.

“Marele nostru compatriot Ioan Paul al II-lea a declarat că Europa nu poate fi pe deplin ea însăşi decît atunci cînd respiră cu ambii plămîni – cel Estic şi cel Vestic”, a amintit ministrul. “Şi astfel, dacă lumea est-slavică şi ortodoxă va fi dispusă şi în măsură să adopte acquis-ul juridic şi instituţional al Uniunii, orizontul european s-ar extinde spre graniţele chineze şi coreene”, explică Sikorski. “În acest fel, Polonia şi-ar depăşi “sindromul periferiei” odată pentru totdeauna şi ar sta în siguranţă în centru”, a adăugat el. Cu toate acestea, oficialul polonez a recunoscut că iniţiativele de cooperare cu Rusia s-au bucurat pînă în prezent de un succes limitat, ceea ce face în prezent o integrare deplină nerealistă.

Polonia rămîne implicată în lupta sa veche de secole cu Moscova pentru influenţă în Europa de Est şi încearcă să atragă ţările vecine de partea cauzei sale, mai ales că unele dintre acestea au făcut parte în trecut din Polonia, înainte ca Rusia să aibă pretenţii asupra lor.

În ceea ce priveşte Ucraina, Sikorski a declarat că soarta sa se află în mîinile proprii şi că ţara trebuie să decidă dacă doreşte să urmeze o relaţie mai strînsă cu UE sau cu Moscova.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.