Udrea dă asigurări că PMP va vota moţiunea de cenzură la adresa Guvernului Ponta

Preşedintele PMP, Elena Udrea, a declarat luni, la Cluj, că partidul pe care îl conduce va susţine moţiunea de cenzură pe care ACL o va depune împotriva OUG dată de Guvernul Ponta, privind posibilitatea primarilor de trece de la un partid la altul.

„Vom susţine acea moţiune de cenzură, pentru că este o păcăleală a acestui guvern, a domnului Ponta şi a PSD, această ordonanţă. Scopul este acela de a obţine voturi de la primari, păcălindu-i pe aceştia că vor primi fonduri pentru proiectele lor”, a arătat Elena Udrea. În opinia candidatului PMP la alegerile prezidenţiale, primarii nu vor primi însă banii care li se promit, ordonanţa reprezentînd doar o acţiune electorală. Îi păcălesc pe primari că îi vor sprijini cu fonduri, dar nu le vor da bani.

Probabil vor fi primari care se vor lăsa păcăliţi şi vor pleca la PSD şi la partidul lui Tăriceanu. Este o acţiune strict electorală, mincinoasă, ipocrită, demagogică şi populistă. Tocmai de aceea vom susţine o moţiune de cenzură pe acest subiect”, a subliniat Udrea. Precizăm că liderii Alianţei Creştin Liberale (ACL), Klaus Iohannis şi, respectiv, Vasile Blaga, au anunţat că formaţiunea va iniţia moţiune de cenzură pe tema „încercărilor Guvernului de a pregăti fraudarea alegerilor”.

A.S.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.