UDMR se solidarizează cu condamnatul Marko Attila

•Liderii Uniunii acuză justiţia română de hărţuire şi atac josnic, ameninţînd cu reclamaţii la forurile internaţionale •

Consiliul  Reprezentanţilor Unionali ai UDMR, întrunit dumnică la Tîrgu Mureş, a adoptat, în unanimitate, un document, respectiv o luare de poziţie, privind condamnarea secretarului de stat Marko Attila la 3 ani de închisoare cu executare pentru abuz împotriva interesului public. „Uniunea Democrată Maghiară din România reacţionează cu indignare şi deosebită surprindere la faptul că secretarul de stat Marko Attila a fost condamnat, în primă instanţă, la 3 ani de închisoare cu executare. Direcţia Naţională Anticorupţie a intentat acţiune în justiţie pentru abuz împotriva interesului public, în legătură cu retrocedarea Colegiului “Székely Mikó”. Condamnăm categoric demersul penal împotriva lui Markó Attila şi considerăm nedreaptă decizia luată în prima instanţă”, se arată înr-un comunicat de presă remis de UDMR.

Totodată, în documentul menţionat, se acuză un atac „josnic” suferit de comunitatea maghiară din Transilvania, afirmîndu-se că Marko Attila nu a făcut decît să acţioneze în interesul dezideratului UDMR privind retrocedarea imobilelor bisericeşti confiscate şi naţionalizate, proces care, în opinia liderilor Uiunii, nu s-a încheiat nici pe de parte. „Încă de la înfiinţarea sa, UDMR a luptat, deseori în condiţii politice foarte neprielnice şi negative, pentru retrocedarea imobilelor bisericeşti confiscate şi naţionalizate. În prezent, mulţumită eforturilor Uniunii, numeroase imobile proprietate privată ale Bisericii au revenit în posesia proprietarilor de drept. Cu toate acestea, procesul de restituire nu s-a încheiat nici pe de parte. Începînd din 1990, demnitarii UDMR acţionează şi în interesul acestui deziderat. Acest lucru l-a făcut şi Marko Attila. În cursul activităţii sale politice, el şi-a adus contribuţia la retrocedarea a peste 1000 de imobile naţionalizate.

Prin această decizie judecătorească în primă instanţă, nu numai că este hărţuit secretarul de stat, dar în acelaşi timp este renaţionalizată clădirea Colegiului “Székely Mikó”, iar Biserica Reformată este obligată să plătească o despăgubire în valoare de 1 100 000 lei. În acest fel, principiile statului  de drept sînt călcate în picioare cu desăvîrşire. În opinia noastră, sîntem martorii unuia dintre cele mai josnice atacuri suferite de comunitatea maghiară din Transilvania… Uniunea Democrată Maghiară din România consideră nepermis şi inacceptabil faptul că este compromis în această manieră necinstită un politician responsabil care şi-a dus la îndeplinire îndatoririle, ţinînd seama de interesele comunităţii  maghiare din România şi ale Uniunii.”, se afirmă în documentul adoptat de CRU.

De asemenea, liderii Uniunii le dau reprezentanţilor PSD o  lecţie de solidaritate cu cei care consideră că au fost nedreptăţiţi de actul de justiţie. „Uniunea Democrată Maghiară din România se solidarizează cu Markó Attila şi cei doi coacuzaţi, Marosán Tamás şi Silviu Clim. Noi luăm poziţie în favoarea lor, sîntem convinşi că acuzaţiile care le-au fost aduse sînt lipsite de fundament şi avem încredere că acest proces politic în curs de desfăşurare se va încheia cît mai curînd… Îi asigurăm pe cei afectaţi în urma acestui caz de restituire şi asigurăm opinia publică de faptul că Uniunea Democrată Maghiară din România va face tot ce îi stă în putinţă pentru ca problema procesului Mikó să ajungă la cunoştinţa celor mai importante foruri internaţionale. Totodată, îndemnăm bisericile, sfera civilă şi comunitatea maghiară din Transilvania să îşi exprime larga solidaritate civică”.

Adriana STUPAR

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.