UDMR poate ţine în şah PNL în alegerea vicepreşedintelui CJ Cluj

Noul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Cluj ar putea fi ales în cadrul şedinţei deliberativului judeţean din 22 mai. Tot atunci se pare că liberalii vor încerca să forţeze demisia lui Vakar Istvan din funcţia de preşedinte interimar al CJ Cluj pentru a prelua controlul total asupra judeţului. Cei care au cele mai mari şanse să-şi impună un consilier în funcţia de vicepreşedinte rămasă vacantă după demisia social democratului Ioan Oleleu sînt consilierii liberali. PNL este reprezentat, la ora actuală, de 16 consilieri în deliberativul judeţean şi se bucură de sprijinul a încă doi consilieri independenţi. Întrucît pentru adoptarea proiectului privind alegerea vicepreşedintelui e nevoie de 19 voturi, liberalii vor apela la sprijinul UDMR. Uniunea ar fi dispusă să sprijine demersul liberalilor în a obţine funcţia de vicepreşedinte însă, potrivit unor surse, ar dori, în acelaşi timp, să-l păstreze pe Vakar Istvan în funcţia de vicepreşedinte interimar al CJ Cluj. Acest lucru nu le convine liberalilor pntru că obiectivul acestora e de a-l plasa pe Mihai Seplecan în funcţia de vicepreşedinte, urmînd ca apoi să-i fie conferite atribuţiile de preşedinte interimar, deţinute în prezent de Vakar Istvan.

Pentru a obţine acest lucru e nevoie ca Vakar Istvan să renunţe la atribuţiile de preşedinte interimar şi să rămînă doar vicepreşedinte. Preşedintele UDMR Cluj, Mate Andras Levente a declarat pentru Făclia că deocamdată, la nivelul Uniunii, nu s-a pus problema renunţării de către Vakar Istvan la funcţia de preşedinte interimar al CJ Cluj. El a spus că înainte de şedinţa deliberativului judeţan Cluj din 22 mai, reprezentanţii UDMR Cluj vor purta discuţii cu liderii partidelor clujene reprezentate în deliberativul judeţean şi, în funcţie de rezultatul acestora, vor lua o decizie. Mate Andras Levente a menţionat că PNL nu-l poate demite pe Vakar Istvan pentru că ar dispune de doar 18 voturi iar pentru a promova un astfel de proiect e nevoie de 19 voturi. Vicepreşedintele PNL Marius Nicoară a explicat la rîndul său, că PNL are dreptul la această funcţie, pentru că aceasta a fost opţiunea electoratului. “PNL a avut preşedintele Consiliului Judeţean, prin urmare are dreptul la această poziţie. Mihai Seplecan face parte din generaţia tînără, dar nu lipsită de experienţă. Este un tînăr care s-a implicat în activitatea administrativă şi are experienţă”, a declarat Marius Nicoară.

Surse liberale susţin însă că în cazul în care Vakar Istvan nu va renunţa la funcţia de preşedinte interimar, PNL va căuta să convingă alţi consilieri pentru a-şi da votul la demiterea lui Vakar Istvan din funcţia de preşedinte interimar şi numirea în locul acestuia a lui Mihai Seplecan. Acest lucru va fi foarte greu de realizat de către PNL iar dacă nu vor renunţa la ideea de a prelua funcţia de preşedinte interimar e posibil să nu poată obţine nici funcţia de vicepreşedinte.
Precizăm că funcţia de vicepreşedinte al CJ Cluj a rămas vacantă în 7 mai după ce Ioan Oleleu şi-a anunţat demisia.
C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.