UDMR îşi declară încrederea în nevinovăţia deputatului Máté András Levente

Prin intermediul unei scrisori deschise semnată de preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, în numele întregii Uniuni, acesta exprimă încrederea formaţiunii în nevinovăţia preşedintelui UDMR Cluj, deputatul Máté András Levente, acuzat de conflict de nterese şi trimis în judecată.

„UDMR este solidară cu Máté András Levente deoarece este vorba de un politician care ani de-a lungul îşi desfăşoară activitatea în interesul comunităţii. Am aflat cu consternare de acuzaţiile aduse de Ministerul Public colegului nostru, Sigla-UDMRdeputatul de Cluj, Máté András Levente, liderul grupului UDMR din Camera Deputaţilor, mai ales, avînd în vedere faptul că, în acest caz, autoritatea în cauză luase deja decizia neînceperii urmăririi penale…Cunoscînd legislaţia, sîntem convinşi că liderul nostru nu a încălcat nici o normă legală în vigoare şi avem speranţa ca justiţia va decide în conformitate cu legile ţării, cu prevederile constituţionale şi deciziile Curţii Constituţionale care se află în legătură cu reglementările ce vizează incompatibilitatea, conflictele de interese şi statutul juridic al demnitarilor, respectiv a interpretării corecte a acestor reglementări”, se arată în document.

Mai mult, scrisoarea aduce acuzaţii la adresa procurorilor de la Parchetul General, care au instrumentat cazul. „Se pare că unii dintre membrii Parchetului, folosindu-se în mod repetat de contradicţia şi lipsa de claritate a normelor legale aflate în vigoare, respectiv de lacunele de ordin legislativ, demarează acţiuni în justiţie, în mod aleatoriu, împotriva unor demnitari din diferitele instituţii ale autorităţilor statului cu scopul de a-i intimida. Avem convingerea că procedura intentată colegului nostru se încadrează în acest gen de acţiuni, care dizolvă statul de drept, transformîndu-l într-unul cu caracter poliţienesc, în care domneşte legea bunului plac”, acuză UDMR, prin vocea liderului său, Kelemen Hunor, precizînd că aşteaptă cît mai curînd decizia Curţii Supreme de Justiţie.

Adriana STUPAR

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.