Ucraina salută rezultatele summit-ului din Arabia Saudită

Ucraina a anunţat luni că este „mulţumită” de summitul organizat în Arabia Saudită, la sfârşitul săptămânii trecute, cu privire la un posibil acord de pace pentru încetarea luptelor şi la care Moscova nu a fost invitată, relatează AFP.

La summitul care a avut loc la Jeddah au participat reprezentanţi din aproximativ 40 de ţări, între care China, India, Statele Unite şi Ucraina.

„Suntem foarte mulţumiţi de rezultatele summitului”, a declarat şeful biroului preşedinţiei ucrainene, Andriy Yermak.

El a adăugat că principiul unei noi reuniuni a fost acceptat „dar nu a fost stabilită o dată exactă”, adăugând că „vor participa mai multe ţări”.

Anterior, Moscova reafirmase că numai capitularea Kievului ar putea pune capăt ofensivei sale.

„Suntem convinşi că o reglementare cu adevărat cuprinzătoare, durabilă şi echitabilă este posibilă doar dacă regimul de la Kiev încetează ostilităţile şi atentatele teroriste”, a declarat purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova.

La Washington, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller, a calificat participarea Chinei la summit ca fiind „productivă”.

Reuniunea de la Jeddah s-a desfăşurat cu uşile închise şi într-o discreţie totală în ceea ce priveşte conţinutul său, aşa cum a fost cazul celei desfăşurate anterior la Copenhaga.

La această reuniune au participat consilieri ai şefilor de guvern şi reprezentanţi ai ministerelor de externe şi este de aşteptat să deschidă calea pentru un summit al liderilor pe care Kievul speră să-l organizeze în această toamnă în jurul Formulei de pace a preşedintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, notează EFE.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut