Ucraina joacă ruleta rusească

“Ucraina joacă ruleta rusească. Moldova, victimă colaterală”, titrează Adevărul, care analizează şansele Ucrainei de a semna Acordul de Asociere la Summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius. Potrivit cotidianului, şansele sînt de 50 la 50, iar un eventual eşec al Kievului va face mult mai dificil parcursul european al Republicii Moldova. “În cazul unui astfel de scenariu la Vilnius, presiunile Federaţiei Ruse asupra ţării noastre s-ar putea intensifica”, susţin experţii.

Pe de altă parte, observatorii politici citaţi de portalul de analiză Politicon susţin că Ucraina ar putea semna Acordul de Asociere pînă a o elibera pe Iulia Timoşenko. Neîndeplinirea acestei condiţii de către Ucraina nu va împiedica semnarea Acordului de Asociere cu UE, susţine expertul Nicolae Negru.

“Se aud voci din interiorul UE care spun că această condiţie neîndeplinită nu ar trebui să împiedice UE să semneze Acordul de Asociere. Premierul Poloniei a făcut o asemenea declaraţie. Sînt şi alte state care sprijină acest punct de vedere. În opinia mea, cel mai probabil se va ajunge la un compromis şi Summitul de la Vilnius se va încheia cu semnarea Acordului de Asociere dintre Ucraina şi UE”, consideră Nicolae Negru.

O opinie similară a exprimat şi Petru Bogatu. “Eu cred că Ianukovici joacă acum foarte riscant. Această amînare nu înseamnă că Ucraina nu va semna. Opinia mea este că Ianukovici pe asta mizează, pentru că jocurile sînt destul de delicate, cu miză mare în jurul Ucrainei, şi el îşi dă seama că şi Europa are nevoie de Kiev şi s-ar putea să facă nişte concesii. De exemplu, să amîne eliberarea Iuliei Timoşenko pentru mai tîrziu, aşa cum a acceptat amînarea unor reforme foarte importante în Ucraina care urmau să democratizeze substanţial această ţară”, susţine Petru Bogatu.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.