UBB și Universitatea din Viena întăresc parteneriatul istoric pentru știință

O echipă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), formată din decanii UBB, prof. univ. dr. Adrian Corpădean (Facultatea de Studii Europene) și prof. univ. dr. Marcel Șerban (Facultatea de Matematică și Informatică), condusă de rectorul UBB, prof. univ. dr. psih. Daniel David, a făcut recent o vizită academică în Viena, în contextul marcării în 2026 a 445 de ani de tradiție academică la UBB, anunță UBB într-un comunicat.

Profesorii clujeni s-au întâlnit mai întâi la sediul Ambasadei României în Austria cu studenții români și cu diaspora academică românească din Viena și au participat la lansarea volumului „Români de seamă din Viena de altădată (1863-1918)”, ediția a II-a, pregătit de pr. dr. Nicolae Dura și istoricul Ioan-Dorin Rus.

În cadrul vizitei de la Universitatea din Viena, cei doi rectori – Sebastian Schütze și Daniel David –  au semnat un protocol specific de colaborare între facultățile de matematică ale celor două universități, în cadrul memorandumului mai general și tradițional deja existent între cele două universități. De asemenea, decanii UBB au avut întâlniri cu specialiști din Universitatea de Economie și Afaceri din Viena și din alte instituții academice (Forumul European de la Alpbach, Institutul pentru Regiunea Dunării și Europa Centrală), iar rectorul UBB cu decanul și specialiștii din domeniul său academic, de la facultatea de psihologie a Universității din Viena.

În acest context, citând aceleași surse, rectorul UBB, declară că: „Sărbătorind în 2026 445 de ani de tradiție academică a UBB, era absolut normal să avem o întâlnire la Universitatea din Viena, deoarece pe parcursul acestei istorii începute în 12 mai 1581, și mai ales în secolele XVIII-XIX, Universitatea din Viena a fost universitatea de referință pentru mediul academic și intelectual clujean. De-a lungul timpului am avut înainte mai multe întâlniri cu rectorul Universității din Viena, în cadrul unor organizații comune, precum GUILD – atât UBB, cât și Universitatea din Viena fac parte din GUILD, organizația unora dintre cele mai reprezentative universități europene de cercetare avansată (https://www.the-guild.eu/) – , și am discutat despre întâlniri viitoare în Cluj-Napoca și Viena, și mă bucur că asta s-a realizat acum, în acest context. Dincolo de întâlnire, colaborările specifice angajate cu această ocazie vor accentua colaborările majore și tradiționale deja existente. Din partea UBB i-am lăsat rectorului din Viena o lucrare care reliefează colaborările noastre de-a lungul istoriei și un volum anastatic despre primul doctorat conferit pe teritoriul actual al României, la instituția clujeană, în 1715. M-am bucurat să văd ca tradiția istorică, în care profesurile se schimbau între cele două universități – un caz faimos fiind Maximilian Hell, prin faptul că a construit primul observator astronomic modern din țară (https://geschichte.univie.ac.at/en/persons/maximilian-hell-hoell) – continuă și astăzi, când, alături de mulți alți specialiști formați la UBB sau în țară, l-am reîntâlnit pe prof. univ. dr. Radu Boț, absolvent UBB, decanul Facultății de Matematică din Universitatea din Viena.”

Vizita a fost organizată cu sprijinul Ambasadei României în Austria, prin doamnele Andrea Amza-Andraș (însărcinat cu afaceri) și ministrului-consilier Melania Blendea și a Universității din Viena, prin decanul Facultății de Matematică de la Universitatea din Viena, prof. univ. dr. Radu Boț.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.