UBB semnează un contract de burse de doctorat cu Siemens

Universitatea Babeş-Bolyai a anunţat că semnează miercuri, 12 iunie, un contract de burse de doctorat cu Siemens, alături de Universitatea Tehnică Cluj-Napoca.

Organizaţia Automatizări Feroviare a companiei Siemens AG finanţează patru burse de doctorat, de-a lungul a trei ani, în cadrul Facultăţii de Matematică-Informatică de la UBB şi în cadrul Facultăţii de Automatică şi Calculatoare de la UTC-N. UBB-20Contractul programului de bursă va fi semnat în data de 12 iunie, cu ambele facultăţi.

„După semnarea contractului de cooperare din anul 2012 de către Siemens şi facultăţile tehnice din Cluj-Napoca, organizaţia Automatizări Feroviare a companiei Siemens, cu susţinerea locală a companiei Evoline, a creat un program de burse de doctorat în Cluj-Napoca, ce asigură burse de studiu pentru patru studenţi doctoranzi, începînd cu toamna anului curent. Bursele de studiu se împart egal între cele două universităţi, UBB şi UTCN” – au anunţat reprezentanţii Universităţii Babeş-Bolyai.

Potrivit acestora, programul de doctorat urmăreşte, pe de o parte, să contribuie la dezvoltarea ştiinţifică şi economică a regiunii, iar pe de altă parte, „să crească nivelul de învăţămînt al facultăţilor tehnice clujene”.

Semnarea contractelor de bursă va avea loc în clădirea centrală a UBB, sala de şedinţe a rectoratului, în cadrul unui eveniment ce va începe la ora 14:30.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.